sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Clasări pe podium în Cupa României la haltere pentru doi sportivi ai CSM Arad

    de Dan Lazăr | 6 martie 2026, 6:52 PM | Sport | Știri Arad

    0

    Doi reprezentanți ai CS Municipal Arad au luat medalii în Cupa României de haltere pentru seniori, desfășurată la arena Rapid.

    Daniel Nicolae Jigău s-a clasat pe locul doi la categoria 65 de kilograme, cu un total de 242 de kilograme, la aceeași categorie urcând pe podium și colegul său de la CSM Arad, Roberto David Razim Ciurar, locul 3, cu un total de 238 de kilograme. La categoria 102 kilograme, Alexandru Ionuț Pițucă s-a clasat pe locul 6, cu un total de 235 kilograme.

    Cei trei sportivi pregătiți la clubul arădean de Adrian Jigău și Pavel Sebeșan sunt componenți de loturi naționale și s-au aflat în acest început de an în pregătire sub tricolor. Pe plan intern urmează Cupa României de juniori I, U20 și program de selecție al juniorilor III, U13, în perioada 31 martie – 3 aprilie.

    În perioada 19-22 mai este programată finala națională a juniorilor II, categoria U17. De asemenea, în perioada 19-26 aprilie vor avea loc Europenele de seniori, la Batumi (Georgia), urmate de Mondialele juniorilor I, în Egipt, în 2-8 mai.

    Citește și: Adi Jigău scoate halterofili pe bandă rulantă la CSM Arad! Elevii săi au venit cu nouă medalii de la Campionatul Național de juniori I

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.