Școala, familia și alte aspecte a(i)urite în țara lui Caragiale





Figura lui Eminescu este astăzi simbolul Culturii Naționale, dar cum nu se putea altfel decât – din mai multe puncte de vedere – în mod ironic, cel care a trecut testul timpului este altcineva. Cel care a identificat profilul și chiar destinul psihologic al „boborului” român, valabile și astăzi, după mai mult de un secol, este contemporanul poetului național, prietenul de nădejde, colegul de redacție, partenerul de beție și de discuții filosofice, aliatul și complicele literar și, în cele din urmă, rivalul într-un triunghi amoros de-a dreptul debilitant pentru tânărul, colericul și pasionalul Eminescu. Este vorba de nimeni altul decât marele dramaturg Ion Luca Caragiale. Am făcut legătura cu zilele noastre în mod expres pentru că primul spectacol arădean de teatru din 2021, după schițele lui Caragiale, s-a nimerit cu o zi înainte de Ziua Culturii Naționale și implicit ziua de naștere a lui Eminescu, dar asta e – firește – o coincidență absolut irelevantă. În schimb, sunt mult mai relevante mai întâi modul lui Caragiale de a „înhăța” prin satiră „rădăcinile” temperamentale ale românului și, apoi, sublinierea importanței „rădăcinilor” atunci când vine vorba de un termen numit cultură, cu alte cuvinte cultivarea societății: școala și familia. Exact acest meniu caragialian, exact cu acest titlu, a încercat să-l pună pe tavă și regizorul Cristian Ban, alături de actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, în seara zilei de 14 ianuarie.
Evidențierea aspectului social bolnav este cu atât mai importantă în contextul actual, în epoca îndobitocirii în masă, cu participarea activă a părerologilor omniscienți în birtul virtual numit Facebook, în această epocă de AUR a îndoielilor, a suspiciunilor deplasate, a urii față de cei de altă părere sau cei altfel indiferent prin ce, și nu în ultimul rând, a fricii de necunoscut, toate aceste stări și convingeri nevralgice fiind amplificate, desigur, de pandemia din ultimul an și de lockdown-urile totale sau parțiale. Un aspect grav ce ne scapă este, în schimb, superficializarea educației noii generații, pe de o parte prin forțarea școlii online și pe de altă parte prin neabandonarea obsesiei ancestrale de a recurge la abuz de putere, la favoruri și șpăgi, la fabricarea diplomelor pe bandă rulantă și la generalizarea frauduloasă a mentalității „las’că merge ș-așa”, mergând atât de departe încât până și „noi să fim sănătoși!” s-a transformat în „las’că știm noi mai bine!” și „las’că ne descurcăm!”. În parametrii acestui fenomen haotic, cultura – în special arta tradițională – riscă să fie aruncată și mai mult în derivă și, mai trist de atât, dată uitării. Dar, poate, nu e totul pierdut. Poate mai pot fi surescitați nește clasici, chiar dacă de Ziua Culturii Naționale nimeni nu părea curios nici măcar de frumosul și romanticul Eminescu, ci de mușchii președintelui. Dacă tot suntem experți din naștere în materie de haz de necaz, într-un fel… poate fi și râsul un glonț împotriva inculturii. ENTER CARAGIALE.
„Școala și familia” a reprezentat un comeback în forță pentru Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, după un an întreg marcat de incertitudini date de pandemie, șomaj tehnic, spectacole anulate, spectacole pe scene improvizate, refugiu în mediul online și repetiții amenințate de restricții excesive. Spectacolul trebuia să aibă premiera în toamnă sau în decembrie, actorii au repetat sporadic, în funcție de scenarii roșii sau galbene, dar una peste alta, rezultatul final este mai mult decât delicios, ca o înghețată roz bombon cu fâșii albe (sau „vițăvercea”), puțin dulce-amărui, dat fiind faptul că s-a jucat în fața unei asistențe reduse (30% din capacitatea sălii), conform cu reglementările și măsurile de siguranță anti-Covid în vigoare. În ciuda stresului, actorii, Ștefan Statnic, Călin Stanciu, Angela Petrean-Varjasi, Alina Vasiljević, Ștefan-Gheorghe Dogaru, Iulia Alexandra Dinu, Bogdan Neciu, Diana Ioana-Licu, Alex Popa și Marina Palii, vorba aia, s-au descurcat – chiar de minune – și au adus la viață un amalgam interesant de texte mai puțin cunoscute d’ale lui Caragiale, interesant nu doar prin latura comică de la sine înțeleasă, ci prin mesajul social caracteristic maestrului Nenea Iancu, după cum spuneam, valabile – din păcate – și în ziua de azi.
Prin amalgam a se înțelege exact ceea ce pare să fie, o fuziune ale unor schițe precum „Emulațiune”, „Un pedagog de școală nouă”, „Premiul întâi – o reminiscență din tinerețele pedagogului”, „Lanțul slăbiciunilor”, „Școala română (Ora de Limbă Română)” și, desigur, „Școala și familia”, prefațate de prima parte a Discursului de la marea întrunire de la Roman.
În mod firesc, protagoniștii acestui joc teatral de tip „Scramble” – comis de scenografa Irina Chirilă – vin și ei laolaltă și capătă roluri mai reliefate din diversele opere menționate mai sus și nu numai: Artur Ionescu (Alex Popa) vine din schița „Premiul întâi”, de unde vine și institutorul Bumbeș (Ștefan Statnic), care e contopit cu inspectorul din „Un pedagog de școală nouă” și pe care mama lui Artur Ionescu (Alina Vasiljević) îl mai confundă cu „Bubico”, „Bubici” sau „Buboi”, pedagogul Marius Chicoș Rostogan (Călin Stanciu) e din „Un pedagog de școală nouă” , la fel și școlarul Popescu, care însă a devenit Anibal Georgescu (Bogdan Neciu), madam Caliopi Georgescu (Angela Petrean-Varjasi) e importată din schița „Bacalaureat”, dar aici este mama lui Ioniță. La rândul lui, fiul ei cel mic, Ovidiu este aici Ionescu din „Un pedagog de școală nouă”, dar a fost redenumit Ionitză Păunesq – adică Ioniță Păunescu din „Premiul întâi – o reminiscență din tinerețele pedagogului” (Ștefan-Gheorghe Dogaru), în timp ce Doamna Ftiriadi (Marina Palii) face un switch aiurit (sau aurit?) în discursul de final, metamorfozând monologul ei pios într-o variantă vehement-radicală adaptată din „Discurs la marea întrunire de la Roman”.
Tranzițiile literare nu se sfiesc nici de schimbarea de sex de dragul artei, de exemplu elevul care enumeră țările Europei în schița „Un pedagog de școală nouă” fiind aici înlocuit cu o elevă, care se numește Veta Angelescu (Iulia Alexandra Dinu), Veta venind, desigur, din „O noapte furtunoasă”. Mai mult, dintr-un motiv anume, „Șpania și Portocalia” au fost transformate în România și Ungaria, poate fiindcă cea din urmă e mai la îndemână, iar „Șpania” nu mai e așa exotică de când a devenit mai degrabă o chemare nefastuoasă la cules de căpșuni.
Dincolo de inevitabilele franțuzisme de tip furculision, au mai fost inserate în spectacolul „Școala și familia” și diverse referințe mici la alte opere de Caragiale, precum „Bogdaproste!” din „Calul dracului” sau Reacțiunea din „Boborul”, care e față-n față cu progresistul din „Moftangii”.
De altfel, toate aceste schițe menționate mai sus sunt disponibile – pentru cei interesați și cei care nu au cărți cu opere alese ale lui Caragiale – în mod gratuit pe internet, pe Wikisource. Iată, ca o paranteză, și un exemplu concret pentru eficiența internetului, dincolo de fake news-uri și prostioare efemere, precum și un argument solid că școala online are și ea beneficiile sale, nu e cazul să stigmatizăm internetul întreg, căci cine chiar vrea să învețe – e vorba, mai ales, de tânăra generație – se va folosi (și se folosește deja), inevitabil, de toate resursele digitale disponibile. Cultura (atât cât e ea) pornește din școală și familie, așa a fost și așa va rămâne, dar de ce să nu le vorbim tinerilor, în zilele noastre haotice și în plină schimbare, pe limba lor?
Cam în direcția aceasta a încercat să împingă finalul spectacolului și regizorul Cristian Ban (final, care nu mai e Caragiale, e 100% Cristian Ban, cu momente duioase și mărturii intime), marșând pe mesajul neaoș că oricum și în orice condiție, cu ceva-ceva cunoștințe acumulate, impregnate în nostalgia unor momente frumoase și pline de învățăminte, tot vom rămâne. La urma urmei… ne descurcăm noi cumva!
Parol!
„Școala și familia”
Scenariu construit pe texte de I. L. Caragiale
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Irina Chirilă
Coregrafia: Maura Cosma
Cu: Angela Petrean-Varjasi, Alina Vasiljević, Iulia Alexandra Dinu, Diana Ioana Licu, Marina Palii, Ștefan Statnic, Călin Stanciu, Bogdan Neciu, Ștefan-Gheorghe Dogaru și Alex Popa
Foto: Laurian Popa
Comentariile portalului
Din niciuna. Este independentă și este singura autoritate din România cu jurisdicție constituțională.
De ce insistați să scrieți articole fluviu destinate doar elitistilor cunoscători de engleză ??? Dacă doriți să fiți înțeleasă și de cei 80% care nu înț (...)
Din ce putere face parte Curtea Constituțională?