Două incendii s-au produs în județul Arad. Pompierii intervin în două localități chiar la această oră
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad ne anunță, prin intermediul Whats App, că are loc un incendiu la coșul de fum al unei case particulare situată în satul Mailat, comuna Vinga , din fericire fără victime. La fața locului intervine o autospecială de stingere acare aparține Punctului de Lucru Vladimirescu.
În același timp, pompierii intervin și la un alt incendiu, produs tot la o casă casa particulară, în localitatea Cruceni, comuna Șagu. Aici au fost trimise două echipaje de stingere de la Detașamentul Arad și încă nu ni s-a comunicat dacă există sau nu victime.
UPDATE
„Ambele incendii au fost stinse fără probleme deosebite”, ne-a comunicat biroul de presă al ISU Arad.
Foto: Imaginea nu este de la fața locului. Revenim cu fotografii în momentul în care o să le obținem.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)