A murit Alba ca Zăpada. Se numea Marge Champion și avea 101 ani!
Desigur, eroii basmelor trăiesc veșnic.
În cazul nostru, vestea cea tristă se referă la dansatoarea, actrița și regizoarea Marge Champion, cea după care a fost ”modelată” celebra eroină din filmul clasic al studiourilor Walt Disney, Alba ca Zăpada și cei șapte pitici.
Mai ales mișcările ei au fost preluate de desenatori și cei care au realizat celebrul film din 1937.
Nu a fost singurul film la care realizatorii s-au inspirat din grația balerinei care a făcut carieră prin musicalurile de pe Broadway, la început ca dansatoare, apoi ca și regizoare, cariera ei întinzându-se până prin anii optzeci, atunci lucrând mai mult la coregrafie.
Născută în 1919, Marjorie Celeste Belcher, a devenit Magie Champion după căsătoria ei cu un alt dansator celebru în aceea vreme, Gower Champion, cel cu care la un moment dat formau un duo care încerca să țină pasul cu mult mai celebrii Fred Astaire-Ginger Rogers.
Într-un interviu Ms Champion a afirmat glumeață că dacă s-ar naște încă o dată s-ar face actriță, nu dansatoare, fiindcă cariera dansatoarelor se termină la 40 de ani.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)