În județul Arad, 35 de școli sunt cuprinse în scenariul roșu. Peste 1700 elevi învață doar online în această perioadă. Vezi situația în care se află fiecare școală
În urma ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, desfășurată la Prefectura Arad, s-a stabilit ca un număr total de 35 școli din județ să funcționeze pe scenariul roșu (ore strict online), din cauza ratei de incidență cumulative a COVID-19 înregistrată la 1000 de locuitori. Măsura are aplicabilitate momentan pentru o perioadă de 7 zile, până la o nouă evaluare.
La ora actuală încă nu au fost transmise presei numele școlilor care se află în această situație, ci din comunicatul emis de Inspectoratul Școlar Județean Arad reiese doar că un total de 1732 elevi sunt cuprinși în scenariul roșu.
De asemenea, 226 de unități școlare din județul Arad funcționează pe scenariul galben (combinat, ore la școală și online), iar 186 școli sunt în scenariul verde (ore la școală, cu măsuri de protecție).
Vom reveni cu lista care anunță exact care școli sunt încadrate în fiecare scenariu, în momenul în care ea este făcută publică.
Menționăm că potrivit raportului oficial al Grupului de Comunicare Strategică, județul Arad are indicele de 1,87 la mia de locuitori.
Update
Potrivit raportului întocmit de Comitetul pentru Situații de Urgență, publicat în această după-masă, municipiul Arad are indicele de 2,7. Pe de altă parte, 7 localități din județ au depășit pragul de 3, astfel că elevii din localitățile respective vor învăța strict online, școlile de acolo trecând pe scenariul roșu. Localitățile sunt: Chișineu-Criș, Curtici, Șimand, Tauț, Vărădia de Mureș, Vârfurile și Zerind.
Situația fiecărei școli în parte din întregul județ a fost prezentată în cadrul Hotărârii nr. 61 din 20 octombrie și o puteți consulta în tabelul de mai jos:
Citește și:
Comentariile portalului
Populism grobian, bonomie de fațadă, dezgust mascat, sictir bine ascuns (oare?) - iată câteva ingrediente ale prestației publice a aleșilor noștri, Bibilică fiind doar vâ (...)
Arhitectura aradeana a murit impreuna cu Maestrul Milos Cristea,un vizionar si inovator... Restul sunt gogomanii...Areduri,betoane,o comisie de sistematizare habarnista,decizii imberbe in constructii si circulatie,tot (...)
Uite că vi se împlinește dorința. Ați nimerit-o aici. Luni vă invităm și la ciocnit niște ouă...