Cât va costa închirierea stadionului UTA pentru diferite competiții





Având în vedere că lucrările la Stadionul „Francisc Neuman” din Arad au ajuns, teoretic, la final, pentru a se putea acoperirii cheltuielile de întreținere aferente, consilierii locali vor supune la vot, pe data de 9 octombrie, un proiect de hotărâre privind tarifele pentru închirierea stadionului.
Proiectul de hotărâre vine ca o completare la Regulamentul de organizare și funcționare a bazelor sportive proprietate publică a Municipiului Arad, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Arad.
Trebuie menționat faptul că închirierea se referă strict la evenimente sportive, nefiind stipulate, de exemplu, costuri pentru desfășurarea unui concert de muzică.
Redăm în rândurile de mai jos tarifele stipulate în proiectul de hotărâre:
–Închiriere spații pentru publicitate (gen acele panouri montate în jurul terenului de fotbal pentru publicitate): 10 lei / mp/ meci
– Utilizare stadion – evenimente fotbalistice cupe interne, competiții interne, internaționale și feminine, tineret și juniori (antrenament oficial în preziua meciului și meci), meci oficial (durată maxim 5 ore), antrenament oficial (durată maxim 2 ore): 13.500 lei / eveniment (include suprafața de joc, 2 vestiare, cabinet medical, cabinet antidopping, tribune)
– Închiriere vestiare în afara competițiilor sportive sau vestiar suplimentar în timpul competițiilor: 100 lei / oră sau 300 lei / patru ore.
– Închirierea unor spații destinate depozitării materialelor: 15 lei / mp / lună
– Închirierea unor spații cu altă destinație: 15 lei / mp / lună
– Nocturnă: 180 lei/oră
– Degivrare: 285 lei/oră
În cazul închirierii bazei sportive pentru efectuarea antrenamentului, se vor pune la dispoziție, de către administratorul bazei, terenul și vestiarele. Stadionul Municipal Arena Francisc Neuman nu se închiriază pentru efectuarea de antrenamente, exceptând antrenamentul oficial din preziua meciului oficial.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)