Deranjați că niște copii, toți olimpici, se jucau în curtea școlii, vecinii i-au reclamat la poliție. Polițiștii i-au băgat pe copii în dubă și i-au dus la secție





Într-un comunicat de presă, IPJ Constanța a explicat de ce au fost amendați copiii. Polițiștii spun că acțiunea lor a avut loc după ce au primit mai multe sesizări din partea oamenilor care locuiesc în zona școlii. Aceștia s-ar fi declarat nemulțumiți de faptul că le este tulburată liniștea. În comunicat se mai spune că oamenii legii au găsit în curtea școlii opt copii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Aceștia au fost legitimați și duși la secția de poliție, unde au fost și amendați.
Poliția Constanța precizează că la nivelul Secției 2 Poliție au fost înregistrate 4 sesizări scrise și 5 telefonice, dintre care 3 prin apel 112, cu privire la faptul că se tulbură ordinea și liniștea publică a locuitorilor. Astfel, vineri seară, polițiștii au identificat un grup de 8 tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, care erau în curtea școlii la care se refereau sesizările.
PolițiștiI spun că i-au înștiințat pe tineri că vor fi conduși la sediul poliției pentru legitimare și luarea de măsuri legale. Fiecare tânăr a primit o amendă de 250 de lei, pentru pătrunderea, cu încălcarea normelor legale, în școală, fără a avea acordul școlii pentru folosirea terenului de sport după terminarea cursurilor.
Sursa: digi24
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)