Fostul polițist Cosmin Pană a fost condamnat la un an de închisoare cu executare în cel mai „ușor” dosar pe care-l are
Agentul-șef Cosmin Ștefan Pană, trimis în judecată de procurori pentru infracțiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006), fiind acuzat de contrabandă cu țigări neaccizate, a fost condamnat ieri de magistrații Judecătoriei Arad. La sfârșitul lunii octombrie 2019, fostul agent-șef Cosmin Pană, de la Poliția Rutieră, a fost prins în flagrant, pe DN7, între Nădlac și Pecica, având în mașină 6 baxuri de țigări de contrabandă. Polițistul a fost reținut la acel moment de lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timiș.
Ulterior, în două luni, procurorii au instrumentat dosarul și l-au trimis în judecată pe Pană, în ciuda zvonurilor care circulau, legate de o scăpare a agentului șef, ca urmare a denunțurilor făcute pe numele unor colegi din IPJ Arad.
Cum spuneam, ieri, Cosmin Pană a fost condamnat la un an de închisoare cu executare. Chiar dacă aceasta nu pare o sentință foarte dură (cu drept de recurs, nefiind definitivă), fostul polițist va avea probleme mari mai ales că în lucru este și un alt dosar, mult mai greu, iar detalii puteți găsi citind: Arest de 30 de zile pentru agentul Cosmin Pană în dosarul care ar putea exploda în viitoarele săptămâni
Mai jos, sentința pe scurt:
Comentariile portalului
Pardon...in piața Avram Iancu,necesita urgent demolarea statuii ăleia comuniste,și făcută parcare,iar deasupra re . ..amenajat un parc muuult mai frumos și practic pt copii și (...)
Ce fel de proiect,a fost? Mai nou,la vänătoare se folosesc proiecte,în locul proiectilelor?
Acolo nu sunt bălți sunt gropi cu apă a unei foste balastiere.