Celebrul Alin Iovănuț a „picat” în Marea Britanie și urmează să fie adus în țară
Florin Malița și Alin Iovănuț au fost dați dispăruți după ce Curtea de Apel Timișoara i-a condamnat definitiv, în martie 2020, la 8 ani și 4 luni, respectiv 5 ani de închisoare cu executare. Astfel, cei doi au fost dați în urmărire națională, ulterior internațională.
Ei bine, informațiile noastre, pe surse bineînțeles, conduc la faptul că Alin Iovănuț ar fi „picat”, adică a fost depistat și prins, într-o zonă din Marea Britanie, urmând cel mai probabil să fie readus în țară pentru a-și ispăși pedeapsa. Deocamdată, recunoaștem, informația ne-a fost confirmată din două surse, la care am mai putea adăuga încă un aspect: dimineață devreme, la Rompetrol în Aradul Nou, s-a desfășurat o superbă expoziție de mașini de lux, „brusc și dintr-o dată”.
Despre Malița nu se știe deocamdată nimic.
Revenim.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)