Mihai Fifor: „Echipa Pera-Jichici va continua proiectele de dezvoltare ale orașului Lipova, demarate în actualul mandat!”
Din păcate, în această dimineață, Tribunalul Arad a decis că Mircea Jichici, cel mai bun primar pe care l-a avut Lipova în ultimii 30 de ani, nu mai poate candida pentru un nou mandat. Nu comentăm deciziile instanței, astfel că nu avem decât să ne conformăm, ceea ce nu înseamnă însă că vom renunța la proiectul nostru pentru Lipova, spune președintele PSD Arad, senatorul Mihai Fifor.
„Echipa Jichici merge înainte, proiectul PSD pentru Lipova merge înainte, cu un tânăr capabil, bine pregătit, în persoana lui Florin Pera, un om pe care îl susțin cu toată convingerea, așa cum o face și primarul Mircea Jichici.
Mircea si Florin, alături de ceilalți colegi consilieri locali ai Lipovei vor duce mai departe proiectele demarate în actualul mandat.
În ultimii 8 ani de administrație PSD, condusă de Mircea Jichici, în orașul Lipova au fost atrase fonduri de 100 de milioane de lei, cu sprijinul Guvernului PSD.
Lipova s-a dezvoltat în mandatele lui Mircea Jichici, perioadă în care s-au reabilitat și asfaltat zeci de străzi, s-a extins rețeaua de apă și canalizare, s-au reabilitat clădiri importante din oraș, cum sunt Casa Armatei sau Casa de cultură, s-a ridicat cel mai modern spital din județul Arad, iar introducerea gazului este într-un stadiu avansat.
Am încredere că viitorul primar, Florin Pera, susținut de Mircea Jichici, din postura de administrator public, și de consilierii locali PSD vor duce mai departe toate proiecte aflate în diverse stadii, iar Lipova va continua drumul dezvoltării, început în 2012.
Îmi pun toată încrederea în echipa Pera-Jichici și sunt convins că același lucru il vor face și lipovanii în 27 septembrie, pentru că Lipova nu se mai poate întoarce la perioada PDL, de dinainte de 2012, când jaful din bani publici era sport local pentru gașca portocalie, ascunsă astăzi sub sigla PNL”, afirmă senatorul PSD Arad Mihai Fifor.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
== CLAAAR -- FALCA A ARANJAT -- EL I A SPUS CA ORICE PROST POATE SA SI LANSEZE BALIVERNELE LA ARAD -- SCARBA MI E . SUNT TARE CURIOS CE PUPIKURISTI VOR (...)
Dacă exista astfel de carduri de parcare eliberate nejustificat cei care le folosesc trebuie amendați iar cardul confiscat. Legea e simplă: au dreptul la un card de parcare gratuit (...)
= NICI DRK NU SE MAI BAGA MERCENAR LA STAPANIRE . OM FARA MESTESUG FARA DUMNEZEU == TINERE FI INTELIGENT -- HARROW -LONDRA TE ASTEAPTA --22 MII ROMANI COMPACT --ESTI CA LA CLUJ == (...)