Florin Farcașiu, primarul Târnovei, blocat de judecători să candideze pentru un nou mandat
După trei ani de la raportul ANI care-l declara incompatibil, cel mai vechi primar liberal din județ a revenit în funcție la Târnova în decembrie 2019, după ce Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată împotriva Prefecturii Arad. PSD Arad a contestat însă hotărârea, iar astăzi, Judecătoria Ineu a anulat Hotărârea anterioară. Drept urmare, Florin Farcașiu nu mai are dreptul de a candida pentru un nou mandat.
Soluția pe scurt: (Judecătoria Ineu) „admite contestaţia formulată de contestatorul Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Arad, în contradictoriu cu intimatul Farcaşiu Florin, ca fiind întemeiată. Anulează Hotărârea din data de 12 august 2020 emisă de Biroul electoral de circumscrip?ie nr. 68 Târnova, înregistrată sub nr. 43, privind acceptarea candidaturii pentru funcţia de primar al comunei Târnova a numitului Farcaşiu Florin. Fără cheltuieli de judecată. Hotărârea nu se comunică, potrivit art. 54 alin. 5 teza a II-a din Legea nr. 115/2015. Cu drept de apel în termen de 24 de ore de la pronunţare la instanţa ierarhic superioară, cerere de apel care se depune la Tribunalul Arad, conform art. 54 alin. 4 din Legea nr. 115/2015. Conform disp. art. 402 C.pr.civ., pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.08.2020, ora 17:00”.
Florin Farcașiu a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate deoarece acesta ocupa funcția de primar, dar și de membru în Consiliile de Administrație ale Școlilor Gimnaziale Tîrnova și Agrișu Mare în perioada 26 iunie 2012 – 29 iunie 2014.
Comentariile portalului
@jurjac În cazul lui Wiener ai făcut o tirada de acuzații nefondate și halucinații un cumul de frustrări personale și aberații ce campanie bazată pe (...)
Votați portocaliii, ar fi păcat sa întrerupem hoțiile, relațiile, cumetriile din administrație și incompetenta crasa instaurate de atâția ani
”ar fi de preferat să alegem candidații care par a avea viziune”. Niciunul nu dă dovadă de viziune. Nu am aflat nimic despre modul cum vor fi reolvate (care (...)