marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Începe numărătoarea inversă pentru plecarea comercianților din Piața Catedralei. Piața nouă de lângă Turnul cu Apă este aproape finalizată

    de Raluca Medeleanu | 7 august 2020, 1:04 PM | Reportaj | Topic special

    0

    Chiar dacă vestea nu e primită cu mare bucurie de piețari, lucrările sunt aproape gata la noua piață agroalimentară de pe strada Ioan Rusu Șirianu (lângă Turnu cu Apă), loc în care vor fi mutați din actuala Piață a Catedralei.

    După ce în toamna anului 2019, proiectul viitoarei piețe agroalimentară a rămas blocat întrucât consilierii opoziției nu au fost de acord cu eliberarea clădirii, totuși lucrurile au reușit ulterior, încet, încet să se așeze în linie dreaptă, iar firma Clever Solutions Point SRL a trecut la treabă. Suma totală a investiției se ridică la 4,7 milioane lei, din bugetul local, cele mai noi cheltuieli în acest sens fiind acoperite printr-o rectificare bugetară din iulie. Acum, municipalitatea ne-a declarat că lucrările sunt finalizate în proporție de 85%, am văzut și noi că muncitorii lucrau de zor, săptămâna viitoare urmând să sosească primul transport cu mobilierul comercial, iar îndată ce vor termina și amenajarea parcării din fața imobilului, noua piață va fi pregătită pentru inaugurare.

     

    „Dacă-i musai, ‘om mere… dar eu vând numa’ aici de 30 de ani!”

     

    Au protestat cu vehemență împotriva deciziei Primăriei de a desființa Piața Catedralei, au mers chiar și la ședință, dar proiectul a fost votat oricum, sub huiduielile acestora, în 2018. De atunci au trecut doi ani, timp în care mulți dintre aceștia au capitulat și s-au împăcat cu ideea, iar alții, chiar dacă în continuare se opun, nu au de ales.

    Citește și: Adio, Piața Catedralei! Noua locație, votată sub huiduielile frenetice ale piețarilor

    În drum spre șantierul viitoarei piețe, unde ne-am dus astăzi să facem fotografii cu lucrările (vezi galeria foto de la finalul articolului), ne-am oprit și în Piața Catedralei pentru a discuta cu oamenii și a afla ce vor face în viitorul apropiat. Niciunul dintre comercianții cu care am vorbit nu ne-a dat de înțeles că va renunța să mai vândă, însă ne-au spus cumva cu mare părere de rău despre mutare.

    „Eu niciodată nu am vândut altundeva, decât aici. De douăzeci de ani vin din Aradu’ Nou aici”, ne-a spus o femeie vârstnică ce vinde mure. „Ce sa fac? O să merg acolo dacă n-am de ales, măcar o să fie cald iarna…”.

    „Dacă nu o fi prețuri enorme pe tarabă, o să merg acolo, asta e, dar mie îmi plăcea tare mult aici. Nu știu cu ce i-o încurcat piața asta. Dacă-i musai, ‘om mere… dar eu vând numa’ aici de 30 de ani!”, ne-a spus o femeie care vinde ardei și borcane cu zacuscă.

    O altă femeie ne-a jurat că e convinsă că nici la anul nu va fi gata șantierul, deși îi spuneam că lucrările par destul de avansate. „Eh, acum le trebe bani pentru alegeri, nu dau ei pe piață, ascultați la mine! La anu’ veniți de mă căutați să-mi ziceți c-am avut dreptate!”, ne-a spus femeia, convinsă de neclintit.

    Pe de altă parte, cei care cumpărau în piață nu prea știau despre viitoarea mutare. Auzindu-ne vorbind cu vânzătorii, mulți au intervenit curioși, cerând detalii. „Ce?! Se mută?! Unde?!”, ne întrebau neîncrezători, iar când le indicam noua adresă, strâmbau din nas și fluturau din mână, în semn de „lasă!”.

    E greu să-i scoți pe oameni din zona de confort, mai ales dacă au o anumită deprindere de zeci și zeci de ani. Mulți vârstnici au un adevărat tabiet de a vizita în mod regulat piața aceea, locuiesc în zonă și de multe ori merg la aceeași vânzători, parcă mai mult pentru a o schimba o vorbă, decât să cumpere ceva. E adevărat, noua locație e chiar la o aruncătură de băț de actuala piață, iar condițiile vor fi mult mai civilizate, însă pentru unii schimbarea în sine e ceva ce îi determină să-l ia pe „Nu” în brațe.

    În orice caz, schimbarea se va produce treptat, întrucât mai sunt câțiva pași de urmat. Mai întâi trebuie realizată recepția lucrărilor, apoi trebuie trecut un proiect de hotărâre prin Consiliul Local Municipal prin care să se treacă noua piață în administrarea TOP SA, iar apoi comercianții vor avea la dispoziție o perioadă în care se vor putea muta, pe rând, în noul spațiu.

    Iar în ceea ce privește locul rămas gol din Piața Catedralei, aici avem motive de îngrijorare, întrucât amenajarea unei zone pietonale de tip parc va dura mult timp, la modul în care se desfășoară procedurile administrative la noi în oraș, iar asta înseamnă că până la începerea unor lucrări de amenajare acolo, există riscul ca spațiul părăsit să devină ademenitor pentru oamenii străzii. Să sperăm că autoritățile locale vor lua acest aspect în calcul și vor lua măsuri de precauție.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.