Locul de joacă din Micălaca, zona 500, și-a schimbat fața | FOTO
Micuțul părculeț destinat copiilor, situat pe strada Zalău, este de marți, 14 iulie, mai atractiv.
Odată ce lucrările de regenerare urbană din cartierul Micălaca, zona 500, se apropie, în sfârșit, de finalizare, alături de parcarea supraetajată de pe strada Zalău, s-a schimbat și fața locului de joacă. Mai multe echipamente de joacă destinate copiilor (trenuleț, cățărătoare, tobogane etc.) au fost amplasate, marți, pe nisip, urmând, credem noi, și apariția unor bănci, a unui gard împrejmuitor și a celor două mese de tenis, care au existat și în vechiul loc de joacă.
Totuși, cetățenii din zonă au o neîmplinire: „A trecut prea mult timp de când s-a pornit reamenajarea zonei. Dar, până la urmă, bine că ne apropiem de final. Este păcat însă că autoritățile nu au respectat promisiunea făcută la început, când ne spuneau că vechiul loc de joacă va rămâne intact și va mai apărea unul nou, într-o parte a parcării supraetajate”.
Reamintim că parcarea de tip Fast Park e prevăzută cu un număr de 108 locuri de parcare.
Comentariile portalului
== O ADUNATURA -- CARACTERE DE POLITZAI -- CAT TIMP 87/100 DIN PROFESORI AU VOTAT O HOATZA INTELECTUALA - O IMPOSTOARE ==POSTLICEAALA ASTA NU MERITA GRAM DE RESPECT -- SCARBA MI E ==
În definitiv totul se rezumă la: lipsa respectului și a bunului simț. Știm cu toții foarte bine de ce s-au pierdut acestea...
Bineînțeles că Afacerea Plandemia și Inteparea i-a atras inclusiv pe candidatul de care vorbiți!Fiind la adăpostul respectării Protocolului Arahatian au făcut să dispară (...)