Doi oameni au murit! Motivul accidentului este parcă banal pentru România: un autoturism a fost forțat să evite un bărbat care mergea pe Autostrada A3
Primele explicații oficiale după accidentul teribil de pe A3 în care au murit un bărbat și o femeie sunt de domeniul „fantasticului” . Nu ne referim la fantastic, de aceea am și pus ghilimelele de rigoare, în sensul său propriu, ci la unu fantastic românesc… Poliţiştii din Cluj transmit, referitor la accidentul de pe autostrada A3, că șoferul mașinii a încercat să evite un bărbat care mergea pe drum și a intrat în TIR, după care a ricoșat în persoana respectivă, conform Mediafax.
Un șofer de 44 de ani, din județul Harghita, în timp ce conducea pe autostrada A3, din direcția Gilău spre Turda, a surprins pe drum o persoană.
În încercarea de a evita impactul, a pierdut controlul și s-a ciocnit cu un TIR. Ulterior, a ricoşat în persoana aflată pe drum.
În urma impactului, a rezultat decesul a două persoane, o femeie de 43 de ani, pasager în mașină, şi un bărbat de 44 de ani, din județul Bihor, care era pe drum.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Sursa: Mediafax


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)