Revin asupra poveștii din titlu, acum observ doar atât că singura echipă de fotbal în viață din România care are la bază un mit este UTA.

Restul echipelor sunt încropeli comuniste sau reinvenții ale unor povești mai vechi care au murit la naștere.

UTA s-a născut în visele baronului Feri, a fost creat pe model Arsenal, câștigând primele campionate naționale ale României de după război fără drept de apel, în cel de al doilea stabilind un record al golaverajului nedepășit până astăzi. Trei ani de la înființare a fost un fel de Barcelona estică înainte de termen, cu cei mai buni jucători adunați de peste tot, care au format o echipă în fața căreia adversarele nu aveau nicio șansă.

Se spune, deci, că baronul, cel care stătea la fiecare meci lângă gazon, era foarte mulțumit de rezultat, UTA conducând cu vreo șapte la zero, fiind totuși marcat de faptul că golgeterul său, Bonyhádi, vestit pentru loviturile cu capul, le-a dat pe toate cu piciorul. Sesizând frustrarea baronului, jucătorii au început să joace exclusiv pentru asta, încercând să-i pună mingea pe capul atacantului într-o poziție cât mai bună. N-a fost însă să fie, meciul era pe terminate când, Bonyhádi, exasperat de nereușite, preluând mingea în jumătatea terenului adversarului, a pornit într-un solo devastator. A driblat toată apărarea, inclusiv portarul, după care, la câțiva pași de linia porții, s-a pus pe burtă, împingând mingea în poartă cu capul.

Poate că este doar o poveste, adevărul este că am auzit-o povestită cu tot felul de echipe și jucători. Este însă o poveste care ilustrează mitul. Chiar dacă nu s-a întâmplat putea să se întâmple și asta pentru că aceea echipă a fost creată, așa cum a fost Athena, născută din capul lui Zeus, direct în mit.

Și după toate acestea, fostul primar, actual parlamentar în euro, susține, undeva în presa locală, că, alături de Sanyi Mészár, el ar fi fondatorul UTA-ei. Mai precis că el a dat banii în proporție de 90% pentru menținerea clubului în viață, respectiv relansarea lui la care asistăm acum. Înțelegeți da, nu Dumneavoastră, eu și ceilalți arădeni am dat banii, ci Domnul parlamentar în euro, iar pentru asta se crede egalul baronului Feri Neuman, cel care, din banii săi, impozitați și exclusivi, a creat legenda acum 75 de ani.

Și a mai construit și un stadion, cel mai modern de atunci al țării, o copie mai mică vestitei Highbury, pe care juca în acele vremuri Arsenal. În șase luni și cu gazon adus din Anglia.

”Fondatorul” de acum, omniprezentul parlamentar în euro, cel care se duce la discuții cu Ludovic Orban în fruntea unei delegații de zombi politici, atotputernicul lider local, dar cu pretenții planetare, nu a fost în stare să termine un stadion redus la minim, copie a unui stadion provincial din Anglia, construit acum 30 de ani, în șase ani, fără să mai vorbim de gazonul adus de undeva din suburbiile Pecicăi, pus direct pe un strat netratat de buruieni.

Mai mult decât atât, presa locală, se pare ajungând cu răbdarea la capăt, susține că în culise colportează cu mafioții de la centru împotriva clubului pe care, vezi, Doamne, l-a fondat, încercând să convingă liderii să renunțe la contestația de la TAS, prima acțiune demnă de UTA din ultimii ani, de a protesta împotriva tratamentului mojicesc al celor de la federație pe motiv de pandemie. Presa locală merge mai departe, prezentând în organul arădean tradițional – noi am făcut-o de mult – starea jalnică, de-a dreptul de neconceput în care se află stadionul la câteva săptămâni de la mult trâmbițata deschidere și la câțiva ani de la termenul inițial la care trebuia dat în folosință.

E ceva grotesc în modul în care administrația de acum a orașului, controlat de cel care și-a început domnia acum cam 20 de ani, ca vicepreședinte de județ pe lângă Parpală, pierzându-și nu se știe cum mașina de serviciu într-o parcare la Budapesta – un VW Bora, parcă –, parazitează netulburată de asemenea grozăvii peste arădenii mult prea liniștiți și toleranți, nițel cam fraieri și care nu realizează că în timp ce orașe mult sub potențialul Aradului înfloresc sub administrații competente și cât de cât oneste, noi ne ducem implacabil la fund, condamnând copiii și nepoții să trăiască într-un orășel provincial în loc de un oraș dinamic și în plină dezvoltare.

De fapt, dacă stăm și ne gândim, având în vedere că Aradul a fost cel mai mare oraș al Transilvaniei în 1920, iar de atunci încoace a avut loc un proces de blocare și deturnare a dezvoltării arădene – nu uitați, 20 de ani a fost desființat până și județul – am putea ajunge la concluzia simplă că nu e nimic nou cu ăștia, sunt și ei trimiși aici să aibă grijă ca Aradul să nu-și scoată capul, fac totul, din lăcomie, viclenie, prostie, având grijă ca, pe nenorocirea lâncedă a comunității, lor să le fie bine.

De 75 de ani, Aradului, jefuit în fel și chip, i-a rămas doar un mit numit UTA.

Cei care ne zic că ne administrează acum fac tot ce depinde de ei ca până și acest mit să se transforme într-o poveste jalnică cu vampiri…