Cât de pregătit e Ștrandul Neptun să pornească un nou sezon? Reportaj la pas printre bazine și terase





Zilele trec, din primăvară ajungem imediat în vară, iar privirile ni se îndreaptă către zona care e special amenajată pentru un astfel de anotimp: Ștrandul Neptun. Am fost curioși să vedem cum arată în această perioadă, ce se întâmplă pe acolo, cât de pregătit este pentru a primi, din nou, oameni, dat fiind că deschiderea de tradiționalul 1 mai a fost amânată, din cauza pandemiei.
Am trecut astfel pasarela care e toată mâzgâlită de semnături „artistice” – și atragem atenția pe această cale Primăriei, poate trimite pe cineva să dea un strat de lavabil măcar pe peretele care „ascunde” liftul hibernant (despre care colegul Mihai a tot scris și care sperăm că o să fie funcțional într-un final). Ajunși la ștrand, sau „pe ștrand”, cum ne place nouă arădenilor să spunem, am observat eternul contrast. În ciuda gardurilor evidente, e greu să delimitezi în gând partea de ștrand care a rămas oficial „ștrand” de partea cealaltă, cu vechile și noile terase, care acum e înregistrată în actele Primăriei ca „parc”.
Partea de „ștrand oficial” e îngrijită și pregătită aproape complet să primească oamenii. Muncitorii reparau unele bănci, curățau bazinul, gazonul era tuns, florile înflorite… pe partea cealaltă însă (care nu se mai află în administrarea Recons), imaginea era destul de deprimantă, animată doar de buna dispoziție a unui grup de vârstnici care stăteau în jurul unei mese și jucau Rummy, echipați cu măști și „glume la pachet”. I-am întrebat de când au început să vină din nou la ștrand și ne-au spus că din prima zi de când s-a renunțat la declarații. În fiecare zi vin să joace și stau până la ora 17. În afară de ei, mai văd rar câte un om. Pe de altă parte, perioada de pandemie nu a fost atât de insuportabilă pentru ei, doar unul a ținut să ne spună că dacă ar putea să facă ceva ar fi un singur lucru: să-l „ștttt” pe Radu Morar (Nașul TV?). Iar prin „ștttt”, ne referim la semnul de strâns gâtul pe care l-a mimat cu ambele mâini. N-am mai reușit să înțelegem cu ce l-a supărat atât de tare, că meciul de Rummy era în plină desfășurare, iar ceilalți așteptau piesa pe masă. Le-am urat „Sănătate!” și am continuat turul.
Despre veșnicele spații goale nu prea are rost să vă mai spunem. Le știm cu toții și par o pată rușinoasă care nu mai vrea să dispară.
Nu toate localurile sunt însă părăsite. Proprietarii celor care au „rămas în picioare” se pregătesc și ei să primească clienți: la terasa Flex patronul era acolo și vopsea mese, la sala de evenimente No Name era ușa larg deschisă pentru a intra aer proaspăt, la clubul Molly Malone podeaua de pe terasă era curată, însă umbreluțele închise, la Ratio Beach făceau curățenie pe terasă… Oamenii așteaptă fiecare mult râvnita dată de 1 iunie, promisă de Guvern, să poată să-și deschidă afacerea.
Pe de altă parte, Nicolae Mehelean (directorul Recons, în a cărei administrare se află Ștrandul Neptun) ne-a spus că dat fiind faptul că zona cu bazine e în continuare încadrată ca „ștrand”, pe când dincolo de gard nu… asta ridică o dilemă în ceea ce privește terasele situate în incinta ștrandului, întrucât nu știe momentan cum să procedeze cu ele: pe de o parte, teoretic, vor avea voie să deschidă în 1 iunie și ele, însă pe de altă parte ștrandul în sine probabil în 15 iunie când a fost anunțată data de deschidere a sezonului estival. Cum rămâne cu ele atunci? Chiar dacă bunăvoință există, sunt multe incertitudini la ora actuală, dat fiind faptul că „cei de sus”, din București, încă nu au emis un plan sau vreo strategie clară.
La nivel național nu se știe nimic, nu au primit încă informații exacte nici despre ce reglemetări trebuie la casierii, la șezlonguri, momentan nu au aflat nimic sigur.
„Deja curățăm bazinele, tarifele ramân aceleași ca anul trecut. Ca noutate însă, noi am făcut propunere la Primărie ca după ora 17:00, când iese lumea de la serviciu, intrarea să fie 10 lei, în loc de 22 cât e acum. Sper să se aprobe”, ne-a spus Mehelean. Abonamentul pe întreg sezonul însă va fi anulat, din motive evidente. Se vor face cele lunare și săptămânale.
În ceea ce privește data de deschidere, Nicolae Mehelean ne-a declarat că dacă s-ar da undă verde, Ștrandul Neptun ar fi pregătit să primească oameni în maxim 10 zile. Așteptăm cu toții hotărârea oficială.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)