Șeful IPJ Arad, Ioan Tamaș, în autoizolare după ce un membru al familiei ar fi fost testat pozitiv cu coronavirus





Boala nu ține cont nici de lege și nici de rangul social ori meseria practicată. Asta a aflat-o și șeful IPJ Arad Ioan Tamaș care, conform unor surse sigure, se află în autoizolare la domiciliu ca urmare a testării pozitive cu coronavirus a unui membru din familie. Zvonurile, de data aceasta, îl indică chiar pe fiul acestuia.
Astfel, așa cum am mai spus, respectând indicațiile Ministerului Sănătății, comandantul Tamaș s-a autoizolat la domiciliu, lăsându-l la comandă pe comisarul-șef Adrian Șimon. Am încercat să luăm legătura cu șeful IPJ Arad, dar până la momentul redactării acestui articol acesta nu a putut fi contactat.
Vream să îl întrebăm cum se simte și dacă nu îi e frică de faptul că Adrian Șimon se va obișnui cu postul de comandant. Bineînțeles, glumim…
Comentariile portalului
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este
Ar trebui să faceți dosar penal la cei care au inventat Acest program de numit sumal .Care este total nefuncțional la acești tâlhari care jefuiesc pă (...)