Ministrul Educației: „Bacalaureatul și Evaluarea Națională ar putea avea loc în iulie, fără materia din semestrul 2”





Probele scrise ale evaluării naționale și bacalaureatului ar putea fi organizate în iulie, iar subiectele nu va cuprinde programa aferentă semestrului al doilea, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit Digi24. Data depinde însă de evoluția pandemiei de coronavirus în România, a adăugat ea.
Anisie a mai spus că sesiunea specială de bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.
Data reluării cursurilor se va stabili în funcție de evoluția pandemiei. În contextul informațiilor din prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor după încetarea situației de urgență și luarea măsurilor de siguranță, potrivit ministrului.
Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, plus nota de la teză, acolo unde este cazul. Programa pentru teză va include doar materia studiată până în data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile, a mai spus Anisie.
Sursa: digi24.ro
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)