La Chisindia, pompierii s-au luptat timp de trei ore pentru a stinge un incendiu care mistuia o casă. Azi dimineață un alt incendiu a izbucnit în Arad





Comunicat. Detașamentul de Pompieri Sebiș, a intervenit cu un ofițer, zece subofițeri, două autospeciale de stingere și o autospecială SMURD în localitatea Chisindia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă.
Din păcate, în momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la întreg imobilul, favorizat de observarea târzie a prezenței în podul casei a materialelor combustibile și exista riscul ca acesta să se extindă și la alte imobile învecinate.
După aproximativ trei ore de intervenție, incendiul a fost stins în limitele găsite. Nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a incendiului „jar sau scântei” provenite de la un „coș, canal sau burlan de evacuare a fumului necurățat sau cu defecțiuni”.
Un alt incendiu la o anexă cu rol de magazie, de data aceasta în municipiul Arad, a fost lichidat de Detașamentul de Pompieri Arad care a intervenit în această dimineață cu două echipaje de stingere, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare ușoară, un ofițer și 14 subofițeri. Incendiul se manifesta violent, generalizat și cu posibilitatea de propagare la alte trei imobile învecinate.
S-a intervenit pentru aproximativ două ore, incendiul fiind stins fără a se extinde la alte construcții. Cauza probabilă „scurt circuit electric la un conector electric care prezenta defecțiuni”.
Comentariile portalului
Sunt de acord că SRI activează doar în țară (nu am spus niciodată altceva). Dar asta nu îmseamnă că "n-are treabă cu rușii decât dacă sunt prezenți (...)
Ce moacă de joker și Mickey mouse are târtanul ăsta țăran de Bibarț băi nene....🤣🤣🤣🤣🤣
Felicitări!