Ideea e, am aflat abia acum, că lui Gheorghe Falcă îi place enorm melodia The Best (nu, nu e Simply the Best!) a Tinei Turner, ilustrând cu ea și prin ea – prin melodie, să ne înțelegem – ieșirile sale fastuoase și politice în public.

Ultima oară s-a întâmplat la lansarea de vineri a candidaților PNL pentru alegeri, moment important în crearea imaginii că degeaba s-a dus Falcă la Bruxelles, fără aprobarea lui nici șobolanii de la Libelula nu pot ieși la păscut.

Dacă cineva credea înainte că evenimentul de la Polivalentă va fi despre candidați s-a dumirit repede văzând miile de liberali roind ca viespii lui Orban în jurul marelui om, cel care a strălucit, a zâmbit, a dansat chiar ducând în fața publicului de mânuță candidații.

Să ne înțelegem deci, spectacolul a fost pentru el și pentru nimeni altcineva, Tina, săraca, fără să aibă habar de asta, a cântat pentru el, el considerându-se The Best în Arad, atât de tare și iremediabil încât îmi vine să cred că va veni momentul când își va schimba numele în George Thebest sau mai pe înțelesul nostru Gheorghe cel cel mai Bun.

Am avut o discuție cu colegii cu privire la dreptul unui politician de provincie de a se folosi de un hit muzical, așa cum se folosește de cei din jurul său, adică fără probleme. Andrei, tânăr și priceput, a opinat că dacă DJ-ul cu muzica avea drepturile plătite, n-ar fi o problemă. Eu consider totuși, fiind mai bătrân și anchilozat în niște deprinderi mai vechi, că Tina nu este totuși Geani Pistru, adică frumoasa lui The Best, fiind foarte posibil să aibă anumite pretenții atunci când melodia ei este folosită în scopuri politice.

Nemaivorbind de Bonnie Tyler, ceea care a lansat melodia și cea care a cântat-o de Revelion la Arad în fața Primăriei, pentru 85.000 de euro, pe vremea când Gheorghe Falcă era deja primar.

Revenim asupra chestiunii, între timp însă să observăm hotărârea cu care Dorel Căprar o ia pe urmele marelui om și înaintaș. Sfidând conducerea centrală atunci când dorință acelora nu se conjugă cu interesul propriu. Alegerile de la PSD, aproape în paralel cu lansările de la PNL, dincolo de viermuiala din interior, mai că ne confirmă bârfa care există din cele mai vechi timpuri după care între Falcă și Căprar ar exista o oarecare înțelegere, un fel de armistițiu în interesul fiecăruia.

În fond, Căprar o fi el mai neaoș asa, dar prost nu este, pricepe și el că Aradul nu a fost, nu este și o vreme încă nu va fi teren de vânătoare pentru PSD, așa ca trebuie să se mulțumească cu puținul dar sigurul care cade de la masa marilor vânători, îndeosebi al celui mai mare, The Best, adică.

Într-un fel este un gând pios și natural, problema ar fi că alegătorii nu asta așteaptă de la politicienii locului. Mai ales când Mureșelul pute, clădirile se dezintegrează, iar vechiul pod de la ștrand, înlocuit cu Pasarela Infinitului, o ia efectiv spre vale, distrugând podul și așa șubred de la Trei Insule.

Avem, altfel spus, un spectacol macabru, efectiv de sfârșit de lume, în care în mijlocul urgiei și al deznădejdii indivizi îmbrăcați în clovni dansează și cântă, mirându-se că ceilalți nu aplaudă cu toții.

Adevărul e că celorlalți nu le vine să creadă ochilor și urechilor, ei mai sperau, credeau că semnele Apocalipsei sunt altele, dar uite, cam seamănă, deci dacă analfabeții scriu cărți iar mutul a început să vorbească citind de pe ecran, e clar: sfârșitul e aproape.

Dar nu, nu e niciun pericol, sfârșitul se amână.

Francis Fukuyama e în mare dilemă.

A scris la începutul anilor nouăzeci o carte care l-a făcut celebru: „The End of History and the Last Man”, adică Sfârșitul Istoriei și ultimul om, pentru europarlamentari.

Vorbește în ea despre victoria definitivă și irevocabilă a ideii liberale, a democrațiilor de tip occidental, a statelor de drept, considerând astfel că am ajuns la capătul drumului, istoria se termină glorios prin victoria ideilor moderne europene despre omul liber, neoprimat, apărat de lege.

Fukuyama mai nou privește cu mirare reîntoarcerea la practicile de demult, revenirea spiritului gregar, transformarea liberalismului clasic într-o caricatură care ne ilustrează ideea profundă după care omul nu este niciodată terminat, nici în bine, nici în rău, nu învață de fel din trecut și nu reușește să scape niciodată de de acel ceva pe care povestea biblica îl numește păcat originar.

Ultimul om nu va fi cu nimic diferit de primul, diferența fiind făcută de ceilalți, cei care pot prin hotărâre și curaj să scoată ce este mai bun în fiecare.

Dar, asta este, funcționează și invers, așa cum am putut observa pe parcursul istoriei care nu se mai termină: unul singur poate otrăvi lumea, poate să-și câștige aderenți și susținători numai și numai prin minciună, promisiuni deșarte și calcul interesat și pervers.

Asta este, diferența în engleză dintre bun și bestie este doar de o literă, așa încât în final, înainte de a atrage atenția lui Gheorghe Falcă, The Best, că ne-a promis să facă public bugetul sindrofiei de la Polivalentă, având în vedere că sunt transparenți, ne luăm îndrăzneala să propunem în loc de Tina Turner și al ei „The Best” o altă melodie, mult mai accesibilă, de campanie politică pentru liberalii arădeni ai fostului primar.

Este mai jos, nu vă fie frică, nimeni nu mai pică…

Păcat!