Tot scriind pe aici prin Special Arad vrute și nevrute, mă confrunt adesea cu niște comentarii la textele mele care mă lasă fără replică.

Nu că nu aș avea ce să le spun, sunt mai mult exasperat de persistența unei mentalități căreia îi lipsește ceea ce numim mai nou spirit civic, acompaniat cu lipsa unei minime educații civice și politice.

Este vorba înainte de toate de lipsa educației, dar și de împotmolirea în mocirla unor locuri comune livrate de istoria care ne-a precedat, de preluarea unor idei și formulări considerate de mare înțelepciune și care vin , ni se spune, direct din ființa poporului.

Desigur, mereu există instanțe care au interesul să asigure supraviețuirea acestor banalități livrate celui care nu gândește cu instrumentul propriu, fiind foarte bucuros să manipuleze „marile adevăruri” spuse de oameni mari în diferitele momente mari ale istoriei și civilizației umane, mai ales în spațiul acesta bântuit de spiritul lui Dracula al curburii Carpaților.

Încep astăzi cu celebra sintagmă „politica este o curvă, iar toți politicienii sunt fii de curve”, ca să traduc aproximativ vestita expresie englezească – că mai nou vorbim engleza și la mici și muștar – sonofabici.

De fapt este vorba de generalizarea prin internet și FB a unei gândiri pentru care biblioteca este un loc straniu unde se prăfuiesc niște cărți de mult depășite, informațiile se obțin direct de pe FB, eventual de pe Wikipedia, fără cea mai mică urmă a existenței acelei determinări ale spiritului european modern care se cheamă spirit critic.

Acest spirit critic, născut din sintagma oarecum aproximativ interpretată a lui Descartes: „mă îndoiesc, deci gândesc, gândesc, deci exist”, este înlocuit cu ideea fulminantă a lui „lasă, că știu eu”, susținută de completări de genul: „nu sunt mai prost ca tine” sau mai nou cu „las’ că știm și noi să folosim Wikipedia”.

Din această atitudine de observator de pe marginea terenului, de spectator fan al unei echipe se generalizează noua mentalitate, una care, prin consecințele sale, înlocuiește gândirea cu ideea fixă, sentimentul cu fanatismul gol, atitudinea politică cu cea a fanului de fotbal care tocmai pornește să-i pună la respect pe fanii celeilalte echipe.

Convingerea nu se bazează pe analiză și confruntarea pașnică a ideilor, care decurge din acceptarea celuilalt ca partener, ci pe ideologii de baltă construite în jurul unor idei gen lozinci ale fanilor și care refac fără să-și dea seama ideea tuturor regimurilor dictatoriale, totalitare: „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

Revenind la ideea pe care o discutăm și care susține că toți politicienii sunt o apă și un pământ, nu are rost să-ți bați capul, alege în funcție de interesul tău strâmt, respectiv îl alegi pe cel care îți mai și dă ceva, nu doar promite, o pungă de una alta, niște beri și niște mici și cu asta basta.

Cunoaștem tipul și discursul, nu ar fi o problemă dacă ar fi marginali, în fond nu toți oamenii sunt capabili să ajungă la nivelul înțelegerii unor concepte și idei, chiar dacă au diplome universitare. Numai că este pe cale să se generalizeze, iar prin asta periclitează efectiv construcția democratică a societății.

Politicienii sunt cum suntem și noi, sunt precum mecanicii auto care te fentează sau măcelarul care fură la cântar. Ceea ce nu înseamnă că nu sunt mecanici auto corecți sau măcelari care nu fură la cântar.

Înainte de a arunca anatema pe toți, înainte de a-i considera pe ceilalți niște escroci și fii de curve, ar fi indicat să ne punem întrebarea dacă pe noi ne-ar alege cineva în afară de mama într-o funcție de mare responsabilitate. Se știe, iubirea de mamă, cu mici excepții, este necondiționată, forma supremă a iubirii celuilalt. Cu toate acestea există posibilitatea ca o mamă conștientă de calitățile fiului sau fiicei sale, fără să-i retragă iubirea maternă, să considere că odrasla nu este demnă de funcția la care aspiră și pusă în intimitatea cabinei de vot, să nu-l aleagă.

Baza democrației adevărate și viabile este îndoiala în propriile virtuți și presupunerea că, indiferent de cum ne simțim pe moment, nu suntem buricul pământului și că sunt alții care pot performa mai bine ca noi în diferitele domenii, inclusiv în politică.

Nu doar fotbaliștii, sportivii de performanță pe care îi idolatrizăm realizând nimicnicia noastră în domeniul respectiv.

Da, este adevărat, excepționalul este rar, de aceea este excepțional.

Dar asta nu înseamnă că toți sunt o apă și un pământ și cu atât mai puțin înseamnă că nu avem nicio responsabilitate când afirmăm asta și ne comportăm ca atare.

Înseamnă că nu suntem cetățeni adevărați, nu suntem copți pentru democrație, altfel spus suntem la fel sau și mai rău cu politicienii – la alegere, profesorii, doctorii, avocații, mecanicii – pe care îi considerăm de-a valma sonofabici.

O societate sănătoasă care se respectă și conlucrează pentru prosperitatea membrilor  nu începe cu politicianul.

Începe cu cetățeanul.