Premierul Orban anunță alegeri anticipate. Decizia vine în urma discuțiilor cu președintele Iohannis
Imediat după ieșirea de la discuțiile avute vineri cu președintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban a vorbit în fața jurnaliștilor prezenți despre posibilitatea organizării unor alegeri anticipate pentru Parlamentul României.
„Am decis, împreună cu președintele Iohannis, că cel mai bine pentru români este să avem alegeri anticipate”, a explicat Luvodic Orban.
Totodată, premierul a precizat că a fost desemnat un grup de lucru care ar urma să negocieze cu partidele parlamentare în vederea sprijinului pentru declanșarea procedurii alegerilor anticipate.
Acesta a precizat că a fost desemnat un grup de lucru care se va ocupa de negocieri cu partidele pentru a întruni sprijin pentru procedura de declanașare a alagerilor anticipate.
Orban a mai explicat că „românii nu își mai doresc să fie conduși de PSD”, partid despre care premierul spune că este o „frână” în Parlament. În ceea ce privește data alegerilor anticipate, șeful executivului a spus că acestea ar fi bine să aibă loc cât mai aproape de alegerile locale.
Întrebat dacă nu cumva PSD ar putea împiedica alegerile anticipate, premierul a spus că social-democrații nu vor putea face acest lucru, evitând însă să dea mai multe detalii despre cum vor putea fi declanșate procedurile pentru anticipate.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)