Când ești salvator de profesie, orice viață contează. Trei pompieri arădeni au salvat un cățel care căzuse într-un canal





Știm deja că unul dintre motto-urile pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Arad este „pentru noi, orice viață contează”, iar ei o dovedesc în fiecare zi, prin munca și devotamentul lor.
Așa se face că, peste un cățel peste care dăduse ghinionul, în aceeași seară a dat și norocul. Cățelul căzuse, joi seara, într-un canal de pe strada Banu Mărăcine, din municipiul Arad, însă cineva l-a observat sau l-a auzit și a anunțat Detașamentul de pompieri Arad.
Astfel, trei subofițeri au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare pentru salvarea cățelului în cauză. Micuțul a fost salvat și preluat ulterior de către persoana care a alertat autoritățile.
Rămân totuși semne de întrebare asupra respectivului canal, dar și gândul că, în locul micuțului patruped, putea să fie un copil, un bătrân sau oricare altă persoană ori animal.
Comentariile portalului
Bună ziua. Nu vreți să vă spun eu?, că prea sunteți insistent. În apel, dr. Uzum a pierdut. Se așteaptă motivarea. Instanței. Pe de altă parye, (...)
Se stie bine; pe meleagurile mioritice are trecere cine striga mai tare. Mesajul rational prinde mai greu. Nasol va fi cand vor trebui gasite solutii la problemele care ne intereseaza (...)
Îmcep prin a vă spune că m-a bucurat comentariul dvs. Am avut, la un moment dat, tentația de a preciza că nu tuturor celor din diaspora le-am adresat aceste (...)