Handbalul la putere, în weekend, la Șagu! Cupa „Inoan” strânge viitorul handbalului din trei județe și Ungaria
Sala de sport a localității Șagu este, între 14-15 decembrie, gazda ediției cu numărul cinci a Cupei „Inoan” la handbal. Sâmbătă se va concura la categoriile baby și minihandbal, iar duminică la juniori.
Un număr de 30 de echipe se vor duela în competiția gândită de prof. Adriana Inoan (președinte CS Inoan Arad), reprezentând 11 cluburi sau școli gimnaziale din județele Arad, Timiș și Bihor, dar și din localitatea maghiară Apatfalva.
CS Inoan Arad, CS Inoan Șagu, AS „Regina Maria” (Gen. 12) Arad, LPS Banatul Timișoara, CS Phoenix Buziaș, CS Unirea Sântana, AS Tileagd (Bihor), CS Victoria Nădlac, ACS Academia White Star Lipova, AS Șiria și Makoi FC II Apatfalva (Ungaria) sunt cluburile care vor onora întrecerea de la Șagu.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)