Pericol mare la intrarea în Arad! Neliniștea celor de pe… Câmpul Liniștii





S-a întâmplat de multe ori în Arad ca unele lucruri să fie făcute doar după ce se pierd vieți omenești. Așa s-a întâmplat cu semaforizarea la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Andrei Șaguna, așa s-a întâmplat pe Bulevardul Iuliu Maniu…
Ne aducem aminte de aucm destul de mulți ani în urmă că mai mulți oameni au murit la intersecția străzii Petru Rareș, din Grădiște, cu șoseaua de centură. Se circula cu viteză mare, șoferii – nu toți – nu erau atenți la semnele de circulație, veneau fiecare ca și cum ar fi avut prioritate și accidentele erau groaznice. A fost nevoie să moară mai mult de cinci oameni ca să fie construit acel sens giratoriu.
Așa și la intersecția dintre Andrei Șaguna cu Mihail Kogălniceanu. Am scris de nenumărate ori să fie semaforizată intersecția, dar nimeni nu făcea nimic. Până într-o zi când femeia care locuia în casa din acea intersecție a fost lovită mortal tocmai de ambulanță… Apoi s-au pus semafoare…
Pe Bulevardul Iuliu Maniu a trebuit să moară un om pe terecera de pietoni pentru a se monta limitatoare de viteză…
Acum trebuie să scriem despre strada Câmpul Liniștii. Pentru cine nu știe, strada Câmpul Liniștii este de la giratoriul de pe strada Poetului până în șoseaua de centură, având la mijlocul ei trecerea de nivel pestea calea ferată.
Tocmai în acea zonă este problema. Arădenii, mai ales cei din zonă, cunosc locul. Dar odată cu modernizarea căii de rulare, odată cu faptul că s-a construit acel drum cu câte două benzi pe sens, a crescut și viteza cu care se circulă prin acea zonă. Și nu circulă doar șoferi din Arad, care cunosc locul…
Vin pe strada Câmpul Liniștii, la firmele din acea zonă, persoane din alte județe sau chiar din alte țări. În zilele în care nu e ceață să spunem că nu este o problemă foarte mare, dar s-a întâmplat în ultimele două săptămâni ca trei persoane să ajungă cu mașina în stâlp imediat după intersecția care duce pe strada Livezilor. De fiecare dată s-a întâmplat pe timp de ceață?
„Păi da, că vin cu viteză pentru că le permite drumul, după care numai se trezesc că în fața lor e un stâlp și calea ferată. Dacă nu se face ceva cu semnalizarea acolo, poate să fie jale într-o zi. Trei accidente au fost în ultimele două săptămâni”, ne spune Carmen, o femeie care locuiește în zonă.
Ce propunem noi? Să fie semnalizată din timp acea intersecțiua, astfel încât șoferii care vin cu viteză pe cele două benzi, dinspre centură spre oraș, să fie avertizați că urmează o curbă la stânga (sau la dreapta dacă continuă pe strada Livezilor). De asemenea, să se semnalizeze mai bine faptul că drumul cu prioritate este cel de pe Câmpul Liniștii pentru că, din obișnuința anilor trecuți, cei care se duc pe strada Livezilor nu dau prioritate celor care vin pe Câmpul Liniștii.
Chiar ar fi bine ca cineva să se ocupe de această intersecție înainte de a ne vedea nevoiți să mai scriem despre oameni care și-au pierdut viața…
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)