Serviciul „Stare Civilă” se va muta din Palatul Cenad în fostul sediu al Poliției Locale Arad
Municipalitatea intenționează să mute într-un alt loc Serviciul „Stare Civilă”, care la ora actuală se situează la parterul Palatului Cenad. Inițiativa aparține primarului Călin Bibarț, iar decizia urmează să fie votată astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal de la ora 15:00.
Serviciul „Stare Civilă” urmează să funcționeze, potrivit proiectului de hotărâre, în spațiul care a găzduit sediul central al Poliției Locale, pe Bulevardul Dragalina numărul 18, apartamentul 34, care are o suprafață de 322 mp. Imobilul respectiv se află în proprietatea publică a Municipiului Arad.
Serviciul respectiv cuprinde departamentele de înregistrări nașteri, căsătorii, arhivă și decese. Momentan nu se cunoaște o dată exactă în care se va efectua mutarea.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)