L-a depășit pe Messi! Crescut la Satu Nou, Daniel Zsóri a marcat cel mai frumos gol din fotbalul mondial în 2019





Daniel Zsóri s-a născut la Oradea. Acum este în vârstă de 18 ani și a câştigat luni premiul FIFA „Puskás”, acordat fotbalistului care a marcat cel mai frumos gol al sezonului precedent.
A copilărit la Satu Nou, iar la vârsta de 11 ani, Zsóri a fost legitimat la clubul Békéscsaba, unde a jucat pentru echipa de juniori. Are dublă cetăţenie, română şi maghiară, şi este primul fotbalist ungur nominalizat şi care a şi câştigat, premiul care îi poartă numele marelui fotbalist din Ungaria, Ferenc Puskás.
Zsóri şi-a făcut debutul la o echipă de seniori alături de Debrecen VSC, după ce a evoluat şi la formaţiile de juniori ale clubului.
Golul l-a marcat în ziua de 16 februarie. Antrenorul lui Debrecen, András Herczeg, l-a introdus în minutul 80, la scorul de 1-0 pentru Ferencváros. Colegii săi au reușit să egaleze scorul, iar în prelungiri tânărul a dat golul premiat, printr-o foarfecă impecabilă.
Daniel Zsóri a jucat în 25 de partide pentru Debrecen şi a fost titular de 10 ori, după ce a ajuns la echipa mare a maghiarilor în ianuarie 2019.
Fotbalistul este cotat la 250.000 euro şi a semnat cu MOL Vidi Fehervár în această vară, unde este coleg cu Adrian Rus (născut în Satu Mare). Deocamdată, însă, Zsóri nu a apucat să debuteze pentru noua echipă.
Prentru premiul „Puskás” au mai fost nominalizați, anul acesta, și celebrul Leo Messi și columbianul Juan Fernando Quintero.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣