Guvernul României acuză Tribunalul UE că „a săvârşit o eroare” când a decis că țara trebuie să suporte „amenzi” de 80 de milioane Euro la fondurile europene





Guvernul Dăncilă, prin agentul guvernamntal la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, acuză Tribunalul UE că „a săvârşit o eroare” atunci când această instanță europeană a decis că România trebuie să suporte corecții financiare de 80 de milioane de euro la fondurile europene pentru agricultură.
Informațiile apar în apelul depus de agentul guvernamental la CJUE, Radu Canțăr, față de o decizie din aprilie a Tribuanlului UE. În acea decizie, atacată acum de guvern cu apel, Tribunalul UE respinsese ca tardivă o contestație făcută anterior de autoritățile de la București la corecțiile financiare decise de Comisia Europeană față de România.
Acum, prin apelul depus la CJUE, în 27 iunie 2019, agentul guvernamental Radu Canțăr (din cadrul Ministerului de Externe) cere Curții de Justiție a UE să anuleze integral Ordonanţa Tribunalului UE și să admită anularea parţială a Deciziei Comisiei Europene de excludere de la finanţarea de către Uniunea Europeană a anumitor cheltuieli efectuate de România în cadrul Fondului european de garantare agricolă (FEGA) şi al Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) :
a. în ceea ce priveşte submăsura 1a integral (suma de 13.184.846,61 € aferentă anilor 2015 şi 2016)
b. în ceea ce priveşte submăsurile 3a, 5a, 3b, 4b integral (suma de 45.532.000,96 € aferentă anilor 2014, 2015 şi 2016) şi, în subsidiar, parţial pentru perioada anterioară datei de 19.09.2015 (suma de 21.315.857,50 €).
Printre altele, agentul guvernamental la CJUE, subsecretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Radu Canțăr, își motivează apelul către Curte susținând că Tribunalul UE „a săvârşit o eroare” când a decis că guvernul a depus prea târziu contestația la corecțiile financiare.
Citește mai mult pe Hotnews.ro
Comentariile portalului
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări
Speram ca dupa 35 de ani sa putem admira doar jocurile de artificii organizate de profesionisti si autorizate! Un adevarat cosmar, din acest punct de vedere, in preajma revelionului in toate (...)
Este o idee buna exista si tramvaie in zona si ar putea fi introduse si curse de autobuz. Daca tot s-a facut o investitie ea trebuie exploatata! Speram sa nu (...)