USR Arad are două noi filiale, în Ususău și Zăbrani





Uniunea Salvați România a crescut în județul Arad, la finalul săptămânii trecute, cu două noi filiale, în localitățile Ususău și Zăbrani.
La ședințele de constituire au fost prezenți președintele USR Arad, Vlad Botoș, vicepreședinții Stan Ion și Bogdan Postăveanu, colegi din organizația municipală și din alte organizații ale USR din județ. Președinte al organizației locale Ususău a fost ales domnul Romică Nechita, fost lucrător în cadrul MAI, iar al organizației Zăbrani – domnul Cornea Ioan Florin, de profesie jurist.
Romică Nechita, președinte USR Ususău: „Comuna noastră are problemele specifice văii Mureșului, lipsa investițiilor și a locurilor de muncă, apoi depopularea, prin plecarea tinerilor în străinătate. Pentru a readuce speranța celor care trăiesc aici avem nevoie de un altfel de politică, de implicarea celor care sunt serioși, harnici și cinstiți.
Am venit în USR pentru că aici am găsit deschidere, pentru că majoritatea membrilor sunt tineri, oameni care au avut succes în viață și care nu au nevoie de politică pentru a prospera. Acțiunile de până acum au dovedit că USR este un partid altfel, unde promisiunile sunt respectate, iar cetățenii exact de asta au nevoie”.
Cornea Ioan Florin, președinte USR Zăbrani: „Sper ca prin implicarea noastră să aducem un suflu nou în administrația comunei. Mulți cetățeni sunt nemulțumiți de problemele legate de retrocedarea terenurilor agricole, de utilitățile publice din comună. Pentru rezolvarea acestora, avem nevoie de curaj și de hotărâre.
Alături de USR îmi propun să avem un scor bun în cele trei campanii care urmează, să oferim comunității oameni onești și competenți. Românii vor avea posibilitatea să aleagă altceva decât răul cel mai mic”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)