În martie 2017, mare ne-a fost bucuria să constatăm că pe imobilul cu numărul 23 de pe Bulevardul Revoluției, colț cu Iuliu Maniu, se înălțau schele. Ținând cont cât de extinsă și deteriorată e clădirea respectivă, ne încânta ideea că trece la reabilitat, întrucât ar fi ridicat mult aspectul zonei. Dar bucuria ni s-a dus treptat spre zero. Suntem în 2020, schela a dispărut, iar lucrările par să nu se mai termine în veci. După ce am făcut „săpături”, am aflat și posibilul motiv: proprietarul majoritar ar fi un om atât de dificil, încât a reușit să alunge deja trei echipe de muncitori.

Aceștia au lucrat cu spor în 2017,  câteva luni, apoi s-au oprit. A trecut un an apoi, fără nicio mișcare. În 2018, plasa de pe schelă a fost dată jos, iar apoi nimic. Prin 2019, oamenii au fost zăriți din nou că lucrează, nițel, la partea de tencuială, dar după nici câteva luni, din nou stagnare totală, iar prin iarna anului acesta am constatat că schela a fost din nou demontată și de atunci… punct. Când întrebasem, anul trecut, la Primărie despre acest „hopa mitica” de reabilitare, cei de acolo ne-au spus că unii proprietari ar fi cam complicați, că nu au fost mulțumiți și au tot schimbat pe firme care să reabiliteze clădirea. Ne-am spus că mai așteptăm puțin, că poate, poate, o să fie bine. Mai ales că am fost informați că încă nu le expirase autorizația. Dar a mai trecut un an de atunci.

Scandal și pretenții „high class” versus bun simț în sărăcie

Iată că s-au scurs în total trei ani de când urmărim subiectul, iar reabilitarea pare dată uitării. Ne-am deplasat la fața locului, în decursul zilei de joi, 9 iulie, și am început să batem pe la uși, să le adresăm întrebări locatarilor, în speranța aflării unui termen de finalizare a lucrărilor.

Prima pe care am găsit-o acasă a fost o doamnă vârstnică, la etaj, care ne-a mărturisit că a fost chiar administratorul imobilului, pe o perioadă de 20 de ani, când clădirea era a Statului. Când am aflat că doamna R. are 90 de ani nu exagerăm când vă spunem că am rămas perplecși. Lucidă, cu glas vesel, ne-a poftit în casă și ne-a povestit despre vremurile bune ale clădirii. Locuiește acolo de 50 de ani și, sub propria ei supraveghere, în timpul comunismului, s-a făcut și singura reabilitare de care a avut parte fațada. De atunci, ea a continuat să aibă grijă, așa cum a putut, de apartamentul ei de 50 m2 și, în urmă cu zece ani, din mica pensie de 1000 lei (pe care o are nemărită nici acum), a reușit să repare partea de acoperiș care trece peste locuința ei. Acum, abia se descurcă. De trei ani are și o tijă metalică în șold, astfel că umblă mai greu. Singurul noroc pe care îl are e că nu plătește impozit pe clădire, fiind veteran de război. Dar înțelege că e nevoie de o nouă reabilitare, așa că pe balcon crește flori în ghiveci pe care le vinde la piață. Doar turnul care urmează acum să fie reparat costă în total 10.000 de euro, iar din pensia ei se trage lunar 700 lei pentru a acoperi costurile. La iarnă însă nu știe cum o să mai poată plăti, căci încălzire de la CET o costă exact jumătate din pensie. Am întrebat-o apoi despre motivul stagnării lucrărilor și ne-a spus că mai bine vorbim direct cu doamna care e președintele asociației de proprietari. I-am urat din suflet multă sănătate, am felicitat-o că e o luptătoare și că nu se lasă nici la vârsta asta și ne-a zâmbit, cu o privire caldă, zicându-ne: „De greu îmi e greu, dar când mă gândesc cât a suferit Domnul Nostru Iisus Hristos pe cruce, atunci parcă suferințele mele nu mai sunt așa de mari”.

Președintele de bloc, doamna A., ne-a spus că cel mai mare regret pe care îl are e că locatarii nu au știut să profite de ocazie, în urmă cu mai bine de zece ani, când ar fi avut posibilitatea să reabiliteze pe bani europeni. Atunci, le-a venit o notificare de la Primărie, iar ei au ignorat-o, neconsiderând că imobilul e atât de degradat, iar cei de la Primărie nu le-au impus nimic. Acum însă, timpul și-a lăsat și mai mult amprenta peste clădire, iar ei sunt fără niciun sprijin financiar de niciunde, banii europeni sunt scoși din ecuație, Primăria nu mai vrea să audă de astfel de fonduri, iar ei se văd nevoiți să se mai și confrunte cu un vecin care e proprietarul majoritar (are 50% din apartamente) și care, prin atitudinea lui, a reușit să-i pună pe fugă pe muncitorii de la trei firme separate, băgându-le mereu de vină. Ținând cont că este clădire monument istoric, vă dați seama cât de greu se găsesc firme autorizate pentru astfel de lucrări! Președintele de bloc ne-a spus că, de parcă nu ar fi destul această complicație, fiecare nouă echipă care preia lucrările le cere bani de la zero, nu de unde au rămas ceilalți cu șantierul. Din spusele doamnei A., numai reabilitarea laturii dinspre Calea Iuliu Maniu ar fi costat în jur de 30.000 de euro (sumă care nu e achitată complet). Pe partea aceea a mai rămas de făcut doar retușuri și aplicarea culorii. Dar nici măcar aici nu s-a ajuns la un consens. Proprietarul majoritar nu a putut să cadă de acord nici măcar la culoare. De aceea pe clădire puteți observa trei culori diferite între două ferestre.

Primăria, vinovată de lipsă de implicare

Toate aceste certuri între vecini ar putea foarte bine fi stopate dacă Primăria ar fi preluat șantierul, ar fi coordonat lucrările și ar fi trimis la final factura, e de părere președintele asociației de proprietari. Dacă ar fi făcut așa, ar fi eliminat aceste certuri care par să nu se mai termine.

„Mereu ne uităm la Oradea, la Timișoara… dar acolo Primăria s-a impus”, ne-a zis doamna A. În plus, dat fiind faptul că șantierul de la imobilul nr.23 a început în urmă cu 3 ani, proprietarii nici măcar nu au beneficiat de acele reduceri de preț la documentație, așa cum beneficiază cei care încep acum o lucrare, întrucât pe atunci consilierii locali încă nu votaseră noul Regulament. Ba mai mult, după cum ne explica arhitectul șef al Primăriei Arad, într-un interviu acordat anul trecut despre pașii pe care trebuie să-i urmeze arădenii când vor să reabiliteze clădirile istorice, municipalitatea nu ar avea dreptul legal să intervină, să forțeze grăbirea lucrărilor. Așa că această dispută dintre vecini nu poate fi rezolvată, numai dacă unul dintre ei ar apela la judecată. Iar apoi, știm cât poate dura și un proces!

Mai mult, chiar dacă măcar au căzut de acord la reabilitarea turnului și au găsit o firmă din București, muncitorii respectivi nu pot trece la treabă, întrucât Primăria încă nu le-a eliberat actele necesare pentru acest lucru. Doamna A. estimează că documentele vor fi semnate probabil într-o lună. Dar după aceea… totul rămâne la fel de incert, în ceea ce privește fațada, atâta timp cât proprietarul majoritar continuă cu aceeași atitudine de până acum. Vorbim așadar de un șantier ce tinde la infinit.