Șapte companii din zece întârzie să-și plătească facturile – primele semne de criză. Vezi care sunt cele mai afectate domenii!





Șapte companii din zece întârzie să-și plătească facturile, fapt care duce la accentuarea blocajului financiar, iar durata medie de încasare a facturilor la nivelul economiei a ajuns la aproape 120 de zile, arată o analiză Frames și Train Your Brain, preluată de stiripesurse.ro.
În condițiile în care nu dispun de resurse financiare suficiente, iar accesul la credite le este practic imposibil din varii motive, tot mai multe companii întârzie să-și plătească la timp facturile. Potrivit sondajului realizat în perioada 2-7 mai 2019, pe un eșantion de 180 de companii reprezentative din tot spectrul economic, de la comerț și industria prelucrătoare la construcții și turism, și prezentat în cadrul evenimentului Train Your Business Iași, 68% dintre managerii chestionați au recunoscut faptul că amână plata facturilor până la limita maximă, pentru a-și asigura cash flow-ul necesar desfășurării afacerilor, conform Mediafax.
Principalele motive pentru care companiile nu își achită la timp obligațiile financiare sunt reprezentate de lipsa resurselor financiare disponibile, menționată de 53% dintre respondenți, neîncasarea facturilor (22%), creșterea costurilor operaționale (15%), scăderea vânzărilor (7%) și alte motive (3%).
Chestionați care este perioada medie în care își achită facturile, 42% au indicat intervalul – 3-4 luni, 37% au bifat răspunsul 2-3 luni, 16% au menționat intervalul 1-2 luni, iar 5% peste nivelul de 4 luni.
Domeniile cele mai afectate sunt, potrivit datelor statistice, construcțiile, industria extractivă, agricultura, comerțul, sectorul pharma, transporturile și serviciile.
Mai multe AICI
Sursa foto: www.zf.ro
Comentariile portalului
Ești într-o confuzie totala! Fiecare cu a sa ,,realitate". Tu cu aceea prezentată de Doamna Lingău Nr. 1, Anca Preș Alexandrescu.
@Helmut N-ai priceput ? Nu contează ce gândești tu și ce vezi tu, chiar dacă e evident. Contează ce-ți livrează media. Asta trebuie să iei de bun (ruș (...)
Valea, asta e normalul? Ultimele 12 luni sau chiar 36 de luni e "normalul" pt tine? Tu ai contact cu realitatea cat de cat? Ai luat pastilute prea multe iar? Of, of.... (...)