Vă spun de la început: nu am văzut filmul.

Așa cum nu am văzut nimic din „Harry Potter” sau „Urzeala Tronurilor”, nemaivorbind de seria cu supereroii din MCU.

Pentru cine nu știe, MCU înseamna Marvel Cinematic Universe și se referă la filmele produse de acest studiou, parte mai nou a Grupului Walt Disney, creat în 2008 pe fundamentul moștenit de la Marvel Comics, fondat în 1939, o companie de reviste de benzi desenate specializată pe supereroii inventați de autorii casei și cunoscuți mai nou de o lume întreagă: Iron Man, Captain America, Spider-Man, Hulk, Thor și așa mai departe.

Ca să fie de la început clar: populația țintă a celor de la Marvel a fost la început cea formată din copii și adolescenți, băieți, înainte de toate, fetele fiind servite de o altă companie care începe cu M, Mattel, universul păpușii Barbie fiind pentru fetele din SUA din anii șaizeci-șaptezeci corespondentul eroilor universului Marvel pentru băieți.

Având toate acestea în față realizăm semnificația isteriei mondiale declanșate la premiera ultimului film al acestui univers creat pe hârtie din mintea unor anonimi plătiți regește: societatea zilelor noastre a dat în mintea copiilor, acest fapt fiind deosebit de profitabil pentru unii, nu mulți, dar destui să-și continue opera de îndobitocire a unei lumi întregi.

Infantilizarea unei societăți este visul din cele mai vechi timpuri al celor care vor să profite pentru putere și bogăție, pâinea și circul romanilor imperiali punctând prima ei formă istorică.

Însă societățile moderne, clădite pe ideea suveranității populare, a democrației, adică, presupun, de fapt au ca axă principală, ideea responsabilității mature a cetățeanului. Idee pusă la îndoială doar și mereu de cei care doresc acapararea puterii și a bogăției exclusiv pentru ei, indiferent cum se numește regimul pe care îl construiesc pentru acest scop. E aproape mai bine ca atacul să fie pe față și direct, așa cum se întâmpla în situația regimurilor dictatoriale. Indiferent dacă se numesc naziste, fasciste sau comuniste. Atunci măcar nu există dubii, e evident că e un atac împotriva libertății dintr-o societate democratică.

Pericolul cel mare este atunci când aceste intenții de dominare prin bogăție și putere se insinuează folosindu-se de imaginile și obiceiurile considerate inocente ale societății încă libere. E vorba de consumism și divertisment înainte de toate, două domenii care înseamnă de fapt cele două fețe ale aceleiași realități: divertismentul fiind, la urma urmei, o marfă care se cumpără la fel ca și un baton de Snickers sau o mașină second-hand.

Avengers: Endgame, filmul Marvel care rulează de o săptămâna și ceva prin Cinema City-urile lumii a doborât deja toate recordurile de încasare, producând psihoze de masă care ne arată nivelul de infantilizare la care a ajuns societatea de tip occidental sau societatea care a inventat democrația modernă. Mi se spune că la Arad lumea aplauda și scotea strigăte de satisfacție sau dezamăgire la diferitele scene din film de parcă ar fi fost cu toții copii la un spectacol la teatrul cu păpuși, în China o tânără a ajuns la spital de atâta plâns în timp ce urmărea filmul, am și în familie exemple de manifestare infantilă – cineva, la aproape 40 de ani, a făcut eforturi și sacrificii demne de ceva mult mai important și mai nobil pentru a fi la prima reprezentație, adică la premiera mondială – legată de Avengers: Endgame.

Pe vremuri, asemenea povești erau recomandate doar pentru copii, oamenii maturi fiind interesați de povești și povestiri legate de viața lor reală, cotidiană, de realitățile în care trăiau, fie că era vorba de dragoste și trădare, de conflictul dintre datorie și chemare sau lupta pentru bine într-o lume care prefera răul.

Am ajuns încet dar sigur, în mai puțin de un secol, într-o fantezie infantilă în care plăsmuirile minții nu se mai deosebesc de realitate, dimpotrivă, devin mai importante, mai reale decât crunta realitate însăși.

Și atunci ne mirăm că democrația este în pericol, alegerile sunt degeaba, pentru că oamenii aleg cu obstinație politicieni fără valoare și statura morală, în general valoarea este în pericol peste tot, la scoală nu se mai învață nimic serios, copii intră analfabeți și ies analfabeți funcționali care cred că Eminescu a fost scris de Făt Frumos sau și mai bine de Captain America, în spitale trebuie să ai puteri supranaturale pentru a supraviețui iar între Facebook și o clisă prăjită pe băț, aleg fără să ezite Facebook-ul pentru că nu miroase urât.

Ajungând mari, acești copii sunt convinși că lumea se confundă cu universul cinematografic Marvel, în care totul se explică simplu prin conjurația celor răi și că lumea are nevoie de niște supereroi pentru a scăpa cu bine. Cuvântul calm, elevat și rafinat nu mai are nicio valoare, decența este ceva vetust iar echilibrul și moderația sunt pentru cei care nu au puteri supranaturale.

Ajungem astfel într-o lume în care totul pare posibil, dar nu mai este posibil nimic ce s-ar putea realiza în continuare simplu și clar, prin pregătire serioasă și muncă, prin decență și echilibru mental, o lume a normalității și seriozității atât de plictisitoare în comparație cu filmele Marvel, site-urile de socializare și Mall-urile în care toate astea te întâmpină rânjind digital zi de zi și ceas de ceas.

Fotografiile care ilustrează textul sunt din lista celor mai așteptate 67 de filme din 2019, așa cum le vede agregatorul de filme cel mai cunoscut: Rotten Tomatoes. Am avut curiozitatea să le număr pe cele de tip Marvel, fie că sunt cu supereroi, superacțiune sau desene animate: credeți sau nu, 47 sunt din această categorie, filme în sens clasic nici măcar cele 20 care rămân, fiindcă majoritatea sunt comedioare romantice pentru adolescente sau filme de Crăciun, de fapt singurul film în sensul clasic mult așteptat pentru anul în curs este „Once Upon a Time in Hollywood” a lui Quentin Tarantino, cel care debutează în 26 iulie.