Strada Pinului, una dintre cele 55 de străzi din pământ ale Aradului, „vede” asfalt pentru prima dată
Comunicat. La începutul acestei luni, Primăria Municipiului Arad prin direcţia de specialitate a emis ordinul de începere al lucrărilor pe primele 5 din cele 55 de străzi de pământ din oraş. Este vorba despre străzile Pinului, Colţişor, Petuniei, Viilor şi Iosif Lengyel, unde atât traficul rutier cât şi cel pietonal se desfăşura defectuos. Lucrările programate de municipalitate presupun atât refacerea covorului asfaltic, cât şi reabilitarea trotuarelor şi a căilor de acces.
La mai puţin de o lună de zile de la începerea lucrărilor, prima stradă de pământ din cele 55 este asfaltată. Vorbim despre strada Pinului unde zilele acestea este turnat primul strat de astfalt.
Tot în 2019 vor fi reabilitate străzile: Iacob Cardoş, Badea Cârţan, Bârsei, Moşilor, Veronica Micle, Şelimbăr, Sibiului, Tribunul Axente, Ghica Vodă, Remus, Căminului, Putnei, Salciei, Reşiţei, Ialomiţei, Eftimie Murgu. Amplasamentele au fost deja predate, iar cel mai probabil după sărbători, aceste străzi vor intra etapizat în lucru.
Vă reamintim că investiţia „Reabilitare străzi în Municipiul Arad – Etapa a II-a” este realizată din bugetului general al Municipiului Arad. În cadrul proiectului ce se va întinde pe durata a 40 de luni, vor fi reabilitaţi 64.000 mp de carosabil, 17.000 mp de trotuare, 20.000 mp de accese şi 34.000 mp de spaţii verzi.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)