– Înainte de toate, felicitări pentru realegere în funcţia de preşedinte al Clubului Economic DRW Arad. Eşti la al doilea mandat, nu?  Ce îţi propui să continui şi ce îţi propui să începi?

– În primul rând ar trebui să clarificăm câteva amănunte. Nu sunt eu singur în frunte. Important este să spunem că Asociaţia reprezintă firmele membre, care însumează peste 25.000 de angajaţi în judeţul şi în municipiul Arad. Acum ne aflăm într-o situaţie dificilă. Când am preluat primul mandat, acum 2 ani, am spus foarte clar că nu voi candida pentru mai mult de două mandate. Fiindcă orice ONG, orice club economic, orice societate, orice în viaţa asta trebuie să fie reînnoit. Fiindcă dacă faci prea mult timp acelaşi lucru nu mai eşti motivat. Mi-aş dori să creştem pe lângă noi, cei din consiliul de administraţie, tineri care să preia iniţiativa. Ăsta e unul dintre motivele personale. Apoi, ţi-am spus deja că suntem într-o situaţie destul de dificilă.

– Adică, de ce?

– Fiindcă… Simplu. (Deschide o publicaţie publicitară, care cuprinde oferte de muncă ale membrilor DRW Arad, dar şi ale altor investitori din judeţul Arad – nota red.) Adică avem joburi peste joburi, avem nevoie de mii de angajaţi, dar nu vine nimeni. Nu este forţă de muncă!

– Asta am înţeles că e o problemă majoră în Arad…

– E o problemă în mai toată lumea civilizată. Însă, aici, pe lângă faptul că nu este forţă de muncă nu avem nici oameni calificaţi. Ne mândrim cu o rată a şomajului de sub 1%, dar salariile sunt foarte mici. Deci nu rezolvăm nimic. Comparativ cu Europa de Vest, 2500 de lei pe lună e foarte puţin. Unii îşi doresc să intrăm pe piaţa euro, să renunţăm la lei. Eu văd foarte critică această situaţie. De ce sunt salariile aşa de mici? Nu fiindcă firmele astea nu ar vrea să plătească. Dar nu este o productivitate corespunzătoare, fiindcă nu sunt oameni calificaţi care să lucreze.

– Lipseşte şcolarizarea profesională. Asta vrei să subliniezi?

– Exact. Nu există învăţământ profesional.

– De-asta aţi propus şi înfiinţat un sistem dual de învăţământ, prin intermediul DRW?

– Am  început, ce-i drept, dar e foarte greu. E mare diferenţa dintre sistemele şcolare din Germania şi cel din România. Nu vreau să intru în amănunte, dar e foarte greoi să implementăm sistemul dual în România. Noi reprezentăm firmele germane, care sunt majoritare printre investitorii din judeţul Arad. Toţi ne confruntăm cu aceeaşi problemă. Nu poţi să baţi copilul dacă mama e proastă! În ultimii 20 de ani au apărut aici mai multe fabrici, dar nimeni nu s-a gândit cum va fi în următorii ani. Acuma fabricile sunt aici, plătesc nişte salarii la oameni care nu sunt calificaţi, şi nici nu există vreun sistem de calificare. Nimeni nu are habar de ceea ce va urma. Acuma a venit momentul de mare bum, când e mare nevoie de muncă calificată. Eu zic că e foarte târziu. Noi de cinci ani am încercat să introducem învăţământul dual, dar suntem cam singuri.

– N-aţi încercat un parteneriat cu Ministerul Educaţiei, cu Ministerul Muncii?

– Atâtea parteneriate avem, că deja nici nu mai ştiu câte sunt.

– Și niciunul nu funcţionează, nu?

– E o problemă complicată. Noi, agenţii economici din Arad, am investit în ultimii 5 ani de zile sute de mii de euro în sistemul dual de învăţământ. Dar acesta nu se poate adapta sistemului de învăţământ românesc. Nu putem lua o curiculă din Germania şi s-o punem pur şi simplu în România. Anul trecut a absolvit prima clasă a acestui sistem, între ghilimele, dual. Au ieşit 54 de copii calificaţi într-o meserie. Nouă ne-ar trebui o mie de angajaţi. Acum facem încă un parteneriat cu Consiliul Judeţean, cu Patronatul Român, cu Primăria Arad, cu Inspectoratul Şcolar, cu Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, cu Universitatea Vasile Goldiş, cu Universitatea din Tubingen. Sper, ca din acest parteneriat, să iasă ceva mai mult, fiindcă noi, singuri, nu putem rezolva nimic. Încă o dată, suntem aici, fiindcă am avut nişte motive bine determinate. Dar deja multe dintre firmele noastre caută alte soluţii.

– E vorba de relocări în alte ţări, ori în alte oraşe?

– Da. Una dintre firme, care este al doilea mare angajator din România, deja îşi relochează secţii întregi în alte părţi. Fiindcă, efectiv, nu mai vede nici un viitor aici. După cum se ştie, dacă unul începe şi urmează încă doi, trei…

– E principiul dominoului.

– Cam aşa ceva. Nu vrem să stăm aici încă vreo câţiva ani şi să ne gândim la ce am greşit. Fiindcă dacă pleacă mai multe firme şomajul va ajunge la 20%.

– Nu este o problemă şi faptul că forţa de muncă este calificată doar în câteva domenii?

– Forţa de muncă nu e deloc calificată! Apoi, firmele de automotive care au venit aici au mers pe produse care se fabrică manual şi care altundeva costă mult. Urmează să coste şi aici mai mult această forţă de muncă. Nu s-a gândit nimeni mai departe să recalifice, să se gândească la alte firme, la IMM-uri, care poate ar veni tot din Germania. Însă acum n-au de ce să vină, fiindcă nu mai găsesc oameni să angajeze. Motorul unei economii nu sunt firmele mari care angajează mii de oameni, ci IMM-urile care au câţiva angajaţi, ori cel mult câteva sute. Or, pentru ce să vină aici? Găsesc un teritoriu ars!

– Bun, şi atunci care e soluţia?

– E ora 12! Nu mai e fără 5! Ar trebui să se trezească şi politicienii. Indiferent de culoarea politică. Să se pună la masa negocierilor cu mediul economic. Să se găsească un plan pentru schimbarea mentalităţii, a gândirii părinţilor. Că pregătirea profesională nu este ceva care să jeneze! Toată lumea se gândeşte numai la facultate. În România nu există meserii care în Germania sunt foarte căutate.

– Şi aţi încercat să îi aduceţi la discuţii?

– Avem discuţii peste discuţii. Dar e această mentalitate că toţi trebuie să aibă facultate absolvită. Aşa că avem oameni slab sau deloc pregătiţi profesional, am forţat producţia low-cost şi am uitat de o producţie cu forţă de muncă calificată şi bine plătită. Aşa am ajuns să ne lăudăm că avem zero şomaj, dar în buzunare oamenii n-au nimic.

– De fapt populaţia este ocupată cu munca, nu câştigă din munca depusă!

– Exact asta e denumirea. De-aceea noi suntem conştienţi că, dacă nu reuşim în maxim trei-cinci ani de zile să avem în fiecare an circa 1000 de absolvenţi ai unor şcoli de calificare, indiferent cum am vrea să denumim copilul ăsta care nu s-a născut încă, adică sistemul de învăţământ, nu mai avem ce căuta în zona asta, ca investitori! Simplu!

– Cu alte cuvinte se prefigurează un faliment al oraşului şi judeţului Arad?

– Asta e cam dur! Nu vreau să subliniez aşa ceva. E drept că a plecat şi branşa textilă, mai urmează să plece şi alţii… Poate vine cineva şi salvează situaţia asta dificilă, dar… dacă aşa spui tu, poate că ai motivele tale. Uite, noi avem 18 firme care pun la dispoziţie locuri pentru pregătire profesională. Avem clase, dar nu avem elevi! Pe de altă parte liceele îşi fură elevii unul altuia. Toţi merg spre licee, dar la absolvire nu iese nimic din pregătirea elevilor. Şi atunci în loc să vină statul şi să impună nişte reguli pentru urmarea unui liceu, nu ştiu, măcar de nota şase, ceva… nu se-ntâmplă nimic. Aş mai face o comparaţie între sistemul de învăţământ din România şi cel din Germania: în România există obligativitatea de a oferi învătământ, în Germania este obligativitatea de a învăţa! De exemplu, dacă în Germania te prinde cu copilul în aeroport, mergând în excursie în perioada cursurilor, primeşti o amendă foarte mare ca şi părinte. Aici… se lipseşte de la şcoală oricând. Nu vreau să spun că în Germania totul e bine. Vorbesc doar de mentalitate.  Eu vorbesc de noi, cei care am investit în Arad, în România. Ne simţim bine aici, nu există nicio ameninţare din punctul de vedere al securităţii… Chiar ieri ne-am întâlnit cu ministrul Muncii, care a venit fără gardă de corp, ceea ce în multe ţări nu se întâmplă.

– Şi ce a zis când i-aţi prezentat situaţia?

– E informat, e conştient.

– Şi?

– Şi ne-a dat de înţeles că va fi o schimbare. Acuma o să vedem pe cine o să schimbe: ministrul sau situaţia! Scuză-mă că sunt aşa direct, dar anul ăsta am vorbit cu trei miniştri la transporturi, anul trecut am vorbit cu doi miniştri de la educaţie, acuma este al doilea ministru al Muncii cu care vorbim… Asta e o altă problemă. Relaţia dintre guvernul actual şi mediul de afaceri este puţin îngheţată. Asta i-am spus şi domnului ministru, iar el am zis că e foarte dezamăgit că aude de la mine aşa ceva. Zicea că el a auzit alte lucruri. I-am răspuns că atunci înseamnă ori că informaţia lui nu e corectă, ori informaţia mea nu e corectă. Numai că eu am mers cu 20 de firme care au aceeaşi părere. De partea cealaltă sunt trei consilieri care spun altceva. Cineva nu are informaţia corectă. I-am spus că noi suntem aici ca să dezgheţăm situaţia.

Nu a mai fost nevoie să spunem sau să întrebăm ceva. Din păcate.