Concert simfonic dedicat aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române





Dansul țărănesc de Constantin Dimitrescu, Hora staccato de Grigoraș Dinicu sau Rapsodia I de George Enescu sunt doar câteva dintre cele mai celebre partituri ale literaturii muzicale românești alese în concertul simfonic din 24 Ianuarie 2019 al Filarmonicii, un program special dedicat aniversării a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Accesibile, expresive și strălucitoare, ele însumează experiențele folclorului rural, ale muzicii lăutărești sau ale romanței și sunt percepute ca documente indispensabile pentru portofoliul orchestrelor și al interpreților de astăzi.
În seara simfonică, de la ora 19.00, vă puteți reîntâlni cu dirijorul Matei Corvin, cu percuționista Sara Gheorghe și concert maestrul Florin Gherghel, într-unul dintre cele mai unitare programe ale stagiunii, în care sunt cuprinse deopotrivă Balada pentru vioară de George Enescu, o lucrare realizată de compozitor în 1895, la vârsta de 14 ani, și Suita simfonică Mihai Viteazul de Tiberiu Olah, o partitură închegată din extrasele uneia dintre cele mai spectaculoase coloane sonore ale cinematografiei românești.
Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii de Stat Arad. Un bilet întreg costă 20 Lei, redus 5 Lei pentru elevi și redus 10 Lei pentru studenți și pensionari.
Comentariile portalului
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Încă o dată, eu vă mulțumesc pe tru comentsriu. Vă msi aștept. Dacă aș fi în locul dvs. aș vota. Experiența celor mulți ani petrecuți " (...)
Mulțumesc pentru răspuns. Apreciez. Poate după toată nebunia aceasta putem sa ne așezăm ca națiune și sa învățăm sa ne ascultam unii pe alț (...)