Pola Zilei | Ce formații ați vedea cu plăcere la Arad în loc de altele?





Realizând într-un final surpriza pe care ne-a făcut-o Primăria de Revelion, o surpriză atât de mare încât majoritatea celor care s-au dus în față scenei instalate înaintea biroului lui Ghiță nici nu au realizat-o la prima vedere, ce ne-am gândit noi?
Adevărul e că la ora aceea mai nimic, ideea ne-a venit nițel mai târziu, după ce ne-am mai dezmeticit din aburelile de la „cumpăna anilor”, atunci când am înțeles că administrația lui Ghiță a mers și de această dată pe vechiul drum bătătorit al elefantului care naște un șoricel sau ceva și mai micuț, un purice acolo. În loc de pod, pasarelă, în loc de pistă de biciclete, benzi pentru sinucigași, în loc de Monumentul Marii Uniri, un grup statuar acolo din tablă.
De stadion nu mai vorbim, nu de alta, dar încă nu e gata și sperăm să nu fie până la urmă un teren pentru labtenis.
Văzând așadar că în loc de Goombay Dance Band a venit să cânte playback de Revelion în fața Primăriei Ernest Clinton, un tip fain de altfel, dar care nu le are nici cu Hemingway, nici cu Bill, dar cel mai puțin le are cu muzica, am zis ce ar fi ca procedura să devină un obicei, o marcă arădeană, să-i zicem: noi îți spunem cine va veni, iar tu ghicește cine a venit!
Facebook-ul e deja plin de propuneri în acest sens, ia să vedem, dragi arădeni, ce ziceți, pe cine să aducem în loc de alții de Zilele Aradului și de Revelionul următor la Arad!
Votați cu încredere, primele trei nu vor veni în mod sigur, restul mai vedem noi…
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)