Special Arad „s-a auzit” în această dimineață dincolo de graniță, timp de zece minute! | Audio





Chiar și după 29 de ani, Revoluția din 1989 este în continuare un subiect fierbinte în aceste zile friguroase de decembrie și asta nu numai în România, ci chiar și peste granițe, în mod special: Ungaria. La urma urmei, evenimentele din vestul României care au schimat soarta țării au fost relatate cu lux de amănunte – atât cât s-a putut pe vremea aceea – în primul și în primul rând în presa occidentală, la radioul Europa Liberă, precum și în presa scrisă, respectiv radioul și televiziunea maghiară. Unul dintre primii jurnaliști maghiari care au venit personal să documenteze în timp real Revoluția românilor a fost Dési János, corespondent pe vremea aceea la ziarul Magyar Nemzet, astăzi moderatorul emisiunii matinale la postul Klubrádió, cel care, în acastă dimineață, l-a avut ca „invitat” în emisiune (prin intervenție telefonică) pe colegul nostru Lajos Notaros. Ascultă înregistrarea mai jos!
Tema emisiunii de astăzi a fost, desigur, Revoluția română din Decembrie 1989, ecouri din timp, reflecții despre cum s-a văzut și cum s-a simțit acel eveniment decisiv la Arad, iar colegul nostru, Lajos Notaros, a sintetizat în zece minute acele amintiri despre care a scris și astăzi pe Special Arad, de altfel, la rubrica „Opinii”, Enola Day: La prânz o Revoluție mică, vă rog, cu sarmale sau mici, dacă se poate!.
O altă temă „atinsă” succint în cadrul emisiunii a fost, firește, comparația tristă a trecutului cu o realitate cruntă din prezent în Ungaria lui Viktor Orbán și anume independența presei, ori – mai degrabă – lipsa independenței, în condiția în care peste trei sferturi din mass-media maghiară se află, la ora actuală, în ograda cercului de influență a premierului Ungariei. Klubrádió se numără printre ultimele posturi de radio care încă funționează și nu este controlat de „dictatura iliberală” a lui Viktor Orbán, însă ziarul maghiar cu o lungă tradiție, Magyar Nemzet, a fost acaparat de politicienii maghiari de dreapta și desființat chiar în primăvara acestui an, asta după ce în toamna anului 2016 un alt cotidian de tradiție, Népszabadság, a avut aceeași soartă subită, șocantă atât pentru angajați, cât și (mai ales) pentru cititorii maghiari neputincioși.
Jurnaliștii Special Arad au mai fost invitați în emisiuni radio în anii trecuți, însă doar la nivel local (la Radio Arad, Arad FM și Joy FM), intervenția de astăzi a lui Lajos Notaros a reprezentat în schimb prima oară când „Special Arad” s-a auzit în eter în afara țării.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)