Comedia revine la „Retrospectiva Filmului Românesc”





Comedia revine la Retrospectiva Filmului Românesc la cea de-a IX-a ediție, miercuri, 28 noiembrie, de la ora 20, la Cinema Arta. De ce? „Pentru că sunt comedii bune. Și da, comedia chiar este cel mai greu de făcut gen de film, fie el scurt sau lung. Pentru că sunt filme vii, surprinzător de capabile să ne dea câte ceva de gândit dincolo de umor, texturi și vitejii”, spune invitatul special la aceste proiecții, criticul de film Cristi Mărculescu.
Filmele au fost selecționate la festivaluri de top printre care TIFF, Premiile Gopo, DAKINO, NexT, Timishort, iar „O Noapte în Tokoriki” a câștigat premiul pentru Cel Mai Bun Scurtmetraj la Festivalul de Film de la Berlin.
Cristi Mărculescu este selecționer de festivaluri mai mari (TIFF) și mai mici (Dracula), mai străvechi (DaKINO) sau nou-nouțe (BuzzCEE). Absolvent de UNATC și „deloc mândru sau complexat de asta”. Ceva activitate editorială, ca la orice selecționer care se respectă. Pe moment fascinant de dacopatia, dacofilia și dacosploitationul manifeste prin audio-vizualul românesc.
PROGRAM
O NOAPTE ÎN TOKORIKI (2016)
regia: Roxana Stroe
durată: 18 min
CEVA (2018)
regia: Paul Mureșan
durată: 8 min
DUPĂ 9 SAU 10 ORE (2017)
regia: Răzvan Dutchevici
durată: 15 min
BLANĂ (2016)
regia: Tudor Botezatu
durată: 9 min
BESTIA (2017)
regia: Andreea Lăcătuș
durată: 17 min
PUI DE SOMN (2014)
regia: Paul Mureșan
durată: 17 min
DISPOZITIV 0068 (2015)
regia: Radu Bărbulescu
durată: 20 min
Retrospectiva Filmului Românesc este o serie de proiecţii de film care îşi propune să radiografieze cinematografia românească contemporană. Acest proiect este conceput totodată ca un program de educaţie cinematografică care să răspundă întrebării presante: “Cum arată filmul românesc actual?”.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)