Frica de lupi! UTA s-a speriat de un rezultat mare pe terenul Petrolului
Petrolul Ploiești nu a pierdut niciun meci în acest sezon al Ligii a 2-a pe teren propriu. Chiar dacă este o echipă nou promovată, ca și Universitatea Cluj, Petrolul luptă pentru un loc direct promovabil în Liga 1.
UTA a început foarte timorată partida și în primele zece minute aproape că nu a depășit linia de la jumătatea terenului. Drept consecință, Ștefănescu a deschis scorul în minutul 12 după ce s-a distrat cu El Hasni și a trimis un trasor în genul lui Del Piero în vinclul porții lui Orlic.
Părea un joc într-un singur sens, dar UTA a ieșit tot mai mult la joc și chiar și-a creat două bune ocazii prin David Popa, la prima acesta ratând complet execuția deși era singur cu portarul Tordai. Șaim a trimis un trasor în transverasala porții arădene, dar echilibrul pe tabela de marcaj a venit totuși în minutul 36 atunci când Antoche, în poziție de ultima apărător, a încercat să-l depășească pe Manea, fundașul arădean a recuperat, a fost faultat în careu de același Antoche și s-a dictat penalty și eliminarea jucătorului ploieștean. Rus a transformat penalty-ul și s-a făcut 1-1.
După pauză, Rus a marcat în minutul 49 pe un contraatac, după o excelentă pasă a juniorului Miculescu și UTA avea avantaj de 2-1 și părea că defilează. Brusc, jocul arădenilor și-a pierdut din consistență și Petrolul a atacat tot mai mult. După o imensă ocazie a aceluiași Cipri Rus, care a ratat singur cu Tordai, în minutul 69, Laurenţiu Marinescu scapă în careu pe stânga, trimite pe lângă portar, însă şi pe lângă ţintă, însă căpitanul Petrolului e faultat de Orlic şi arbitrul dictează penalty, care a fost transformat de Arnăutu: 2-2.
Finalul a fost dominat de Petrolul, dar chiar și așa Janos putea face 2-3, dar s-a complicat la o fază de atac purtată pe traseul Coulibaly – Cipri Rus. La 2-1, UTA a dat senzația că s-a speriat de „lupii galbeni”. Prin această remiză, UTA pune capăt unei serii negre de trei înfrângeri consecutive.
Petrolul: Tordai – Alb. Olaru, Antoche, Fl. Plămadă, Ţigănaşu – M. Chindriş, Danci (38 Cazan) – Tudor Şaim (83 Grecu), Laur. Marinescu (cpt.), Ştefănescu (76 Nini Popescu) – Arnăutu
Rezerve: Bolboaşă – Velisar, L. Cazan, N. Popescu, Ciocâlteu, Cl. Herea, Rob. Grecu
Antrenor: Octavian Grigore
UTA: Orlic – Al. Manea, El Hasni, S. Benga, Copaci – Coulibaly, Andr. Enescu – Cr. Costin, Miculescu (55 Petra), Dav. Popa (62 Janos) – Cip. Rus (cpt.- 86 Oprea)
Rezerve: Rob. Bodea – R. Iuga, N. Janos, L. Oprea, Petra, D. Dan, Suslak
Antrenor: Ionuţ Popa
ELIMINAT: Antoche 35
Comentariile portalului
Și ziaristu le-a oprit pe cluburile din Arad să aibe echipe? Adevărul apare clar în titlul articolului
Ar fi de preferat, să rămână acolo!
Felicitări ministrului maghiar! Dovedește că are coloana verticală și apară interesele țării și ale poporului maghiar.