Din ce în ce mai mulți refugiați din Irak și Iran sunt prinși la Nădlac. Ieri: 27
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Nagylak au descoperit, ascunși în interiorul unui microbuz, douăzeci și șapte de cetățeni irakieni şi iranieni, care încercau să iasă ilegal din ţară ieri, 24 octombrie, în jurul orei 17.
Aceștia s-au ascuns într-un microbuz marca Fiat Ducato, înmatriculat în Cehia, condus de cetăţeanul sârb C.P., în vârstă de 37 de ani.
Poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunțit al mijlocului de transport, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în compartimentul marfă al microbuzului, 27 de persoane.
Mai exact, douăzeci de bărbaţi şi cinci minori din Irak și doi bărbaţi din Iran. Adulții au vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani, iar minorii între 14 şi 16 ani.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cetăţeanul sârb, respectiv trecere ilegală a frontierei de stat în formă continuată față de cetățenii irakieni și iranieni, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
Luna trecută au fost prinși la graniță șaptesprezece irakieni și iranieni, iar la începutul lunii octombrie, trei cetățeni iranieni intenţionau să iasă ilegal din România cu ajutorul unui cetăţean din Emiratele Arabe Unite. De asemenea, la mijlocul lunii octombrie, alți 15 irakieni intenţionau să iasă ilegal din România, ascunși într-o autoutilitară.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)