Incomodul jurnalist Dragoș Pătraru, vestit pentru emisiunea „Starea Nației”, a poposit sâmbătă la Arad, unde s-a întâlnit cu mai mulți oameni care îl admiră, în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri la Hotel Continental. Au fost trei ore pe care nici nu le-am simțit cum au trecut, căci Dragoș are un dar oratoric binecunoscut și cunoștințe vaste care-l fac mai mult decât capabil să analizeze la rece toate aspectele care ne fac pe noi… să fim noi. Pe lângă „disecția” amănunțită a stării nației noastre, jurnalistul a vorbit și despre activitățile sale din afara televiziunii, despre modul în care se formează constant pe plan profesional și despre proiectele și bursele prin care vine în ajutorul copiilor, cărora el, extrem de optimist, le pune în mâini soarta României, cu încredere deplină.

L-am abordat la finalul evenimentului, întrebându-l dacă după atâtea ore de discuții mai are răbdare și pentru un interviu, căci mai erau atâtea lucruri pe care doream să le aflăm atât despre proiectul său, „Școala Nației”, cât și despre situația critică prin care trece, în aceste momente, justiția în țară. Amabil, a acceptat fără ezitare, astfel că ne-am așezat pe un scaun și am pornit reportofonul.

– Cum a luat naștere ideea unui turneu național?

– Ăsta e al treilea turneu „Starea Nației” pe care-l fac. Noi facem emisiunea asta ținând legătura permanent cu telespectatorii noștri, iar pentru mine e foarte important să-i simt pe oameni, să văd ce gândesc, să mă uit în ochii lor și să văd dacă ne înțeleg. Noi ne-am cristalizat așa o opinie despre lume și o împărtășim în fiecare seară la televizor. Am nevoie de la oameni, mai ales în momentele în care mai vrem să schimbăm lucruri la emisiune, am nevoie de opinia lor, să-mi confirme că ne aflăm pe un drum bun, că încă răspundem tuturor așteptărilor și pentru asta merg prin țară. Cred că din septembrie până în decembrie am toate weekendurile ocupate, după aceea am la fel, după 20 ianuarie… Merg în foarte multe facultăți, universități, la licee unde vorbesc cu elevi, iar acum a apărut și invitația aceasta de la Petriș din Arad, unde am fost aseară și am vorbit cu elevii de gimnaziu mai bine de o oră și jumătate. Am mai fost așa doar la fiul meu la școală să vorbesc pentru elevi de gimnaziu. Iar o altă întâlnire separată pe care o cuplez în weekend, într-un oraș, e cea cu oameni adulți care se uită la emisiune. Turneul nu e organizat de mine, atenție! Eu doar spun că sunt disponibil să ajung unde vor oamenii să fiu.

– Iar oamenii vă lansează invitația…

– Da, cum pot ei, cum vor ei, îmi spun „Domnule, ne-am organizat, avem o sală și vrem să veniți la noi să vorbiți cu telespectatorii”. Eu anunț la emisiune și vin. Cred că e foarte important să te cheme o comunitate, nu să te duci tu să organizezi, mi se pare mult mai ok așa și cred că e important turneul ăsta pentru telespectatori, pentru că odată îi fidelizează mai mult, altădată eu învăț mai multe lucruri și croiesc emisiunea exact după așteptările lor, ceea ce e foarte important pentru noi, să rămânem pe o linie cu toți telespectatorii noștri.

– Faptul că sunteți foarte preocupat de soarta nației nu este doar un lucru care se vede la televizor prin emisiunile pe care le faceți, ci spuneați că doriți chiar să lansați „școala nației”, niște cursuri pentru că doriți să schimbați ideea de educație…

– Da, cred foarte tare… și nu doar cred, ci sunt convins de asta, căci toate datele arată că școala românească ne pregătește copiii mai mult pentru trecut decât pentru viitor și cred că există o gaură foarte mare între piața muncii și ce va fi munca peste niște ani și ceea ce mai reușește să producă astăzi școala. Cred că nu mai trebuie să ne concentrăm pe acumularea de cunoștințe în cadrul școlilor, ci pe creativitate, pe comunicare, pe gândire critică, pe colaborare… Lucrurile astea le putem face doar propunând soluții alternative, căci sistemul educațional se va schimba foarte greu. Și atunci, în loc de încă niște generații de sacrificiu, aș vrea cumva, împreună cu mulți alții, să oferim alternative pentru dezvoltarea copiilor noștri. Una dintre ele este „Școala nației”, așa i-am spus noi, dar cred că e mult spus „școală”, mai degrabă un loc unde niște oameni care au reușit în domeniile lor să vină să le explice celorlați, ca modele, cum s-a întâmplat asta. Evident că dacă faci ce spune cineva, nu o să ajungi ca acel cineva, dar e foarte important să ai repere pe drumul tău către maturizare. Mi se pare foarte important să propunem astfel de modele, să îi ajutăm pe oamenii care au realizat ceva în viață să lase și ceva în urma lor, o rețetă, că nu toți lasă treaba asta și se pierde foarte mult astfel, iar împreună să ne gândim ce meserii vor fi în viitor, ce vor putea să facă ai noștri copii, pentru că dacă acum douăzeci de ani, de exemplu, noi eram siguri că jurnalismul va fi făcut tot de oameni, chiar dacă împreună cu tehnologia asta, acum nu mai suntem siguri că în 2050 nu cumva o inteligență artificială le va spune cel mai bine oamenilor ce trebuie să știe. Și atunci cred că ar trebui să ne pregătim cumva copiii pentru asta, lăsându-i să fie creativi, să aibă personalitate, să aibă gândire critică și să poată să lucreze foarte bine unii cu alții. Oamenii așa au reușit să pregătească planeta asta, lucrând foarte bine ca ființe sociale.

– Până reușim să schimbăm lumea cu copiii noștri, când vor ajunge ei să fie responsabili de societate, ce facem cu adulții, acum? Cum putem cumva să deșteptăm oamenii?

– Eu cred, în ciuda tuturor aparențelor, în ciuda tuturor prejudecăților, că societatea, în general, merge într-o direcție bună. Problema, la noi, e că merge în această direcțe bună prea încet și avem această frustrare că nu vom prinde vremurile respective. Cred că pentru o bună parte din această populație, mai ales dintre cei care au fost crescuți și educați în comunism, nu mai există o șansă de reeducare, deși termenul sună foarte aiurea și cumva coercitiv. Cred că trebuie să lucrăm la tineri și la copii, pentru că de la ei trebuie să așteptăm o schimbare mai accelerată. Cred că ne-a stricat mintea și sufletul comunismul foarte tare și avem cumva în sânge și în obicei niște lucruri pe care nu le mai putem scoate chiar și la oameii de vârsta mea, cei trecuți de patruzeci de ani. Cred că e foarte greu să mai umbli la niște lucruri. Dar atâta timp cât vom înțelege – și sunt foarte mulți oameni în vârstă care au înțeles asta – că acum învățarea este permanentă și că trebuie permanent să învățăm, să facem cursuri, să aflăm tot ce e mai nou în toate domeniile, putem spera la schimbare și în zona asta. Dar sunt sigur că trebuie să ne concentrăm pe copii. Asta încercăm să facem și noi, fără să neglijăm desigur segmentul mai în vârstă al populației.

– Cam ce am putea spune oamenilor în general pentru a putea deosebi o informație falsă de una reală?

– Din păcate, până în 1990, sau până la apariția internetului, să zic așa, era cenzura. Dacă tu scriai o anchetă importantă și interesantă, nu prea aveai unde să o publici, dacă nu găseai un ziar dispus să-ți publice ancheta. Acum, oricine poate să publice o anchetă, oricine poate fi furnizor de conținut. Așa că cenzura s-a reorientat, și au zis „hai să aruncăm pe piață foarte multă informație, cât oamenii nu pot să ducă și în informația asta foarte multă să băgăm extraordinar de multe bălării, tâmpenii, astfel încât oamenii să fie derutați!”. Asta ni se întâmplă acum. Cheia e, normal, în educație. Și este una dintre devizele noastre. Noi asta vrem cu emisiunea „Starea nației”: dacă oamenii au o întrebare după o emisiune de-a noastră, noi considerăm că ne-am îndeplinit misiunea cu emisiunea respectivă. Trebuie să le amplificăm oamenilor cât de mult putem spiritul critic. Ne lipsește asta. Școala ni-l inhibă foarte tare. Școala e de vină aici pentru că îi face pe acești copii să nu se mai întrebe „de ce?”, să nu mai nege autoritatea, să nu mai fie creativi și să nu mai aibă personalitate. Cu asta trebuie să luptăm foarte mult. Ce le spun eu oamenilor permanent este: întrebați-vă „de ce?”, puneți-vă întrebările potrivite și încercați să vă luați informații din mai multe părți și nu doar din presă, astfel încât să puteți să vă faceți o opinie cu privire la lume cât mai apropiată de realitate. Citiți, ascultați-i pe oamenii abilitați – acum există cu Youtube-ul ăsta conferințe TED, tot felul de lucruri, toate mințile luminate ale acestei lumi pot fi la un click distanță, fără costuri. E foarte simplu. Singura chestie pe care trebuie să o facă educația e să ne ajute să căutăm ceea ce este ok în noianul ăsta informațional, să căutăm ceea ce ne trebuie și ceea ce ne ajută. Cu cât ești mai educat și cu cât îți iei informațiile din mai multe surse, îți alimentezi spiritul critic, te întrebi „de ce” și spui „nu vreau să înghit asta pe nemestecate”, cu atât mai util ești în cercul tău de prieteni, unde formezi opinii, și în societate.

– Ce părere aveți de această propunere de a restricționa accesul la informație jurnaliștilor în timpul anchetelor?

– Măsura asta vine după ce s-au comis destul de multe abuzuri, din punctul meu de vedere. Adică din moment ce un procuror trimite niște înregistrări dintr-un dosar la presă, cu scopul exclusiv de a-l face vinovat pentru societate pe cel anchetat și a cere astfel încuviințarea societății pentru o anchetă care la un moment dat poate să fie abuzivă, asta nu e ok. Pe de altă parte, jurnaliștii de investigație adevărați află ceea ce se întâmplă în anchete și publică lucrurile astea. Căci jurnalismul, în general, în ciuda percepției unora, trebuie să publice lucruri pe care alții nu le-ar vrea publicate. Și atunci, mie mi se pare foarte important ca jurnaliștii să continue munca de investigație, fără să primească rechizitoriile și anchetele de la niște procurori care îi folosesc astfel pe jurnaliști, chiar dacă jurnaliștii nu își dau seama, în aceste anchete în care unii procurori au alte obiective decât să facă justiție. Să ne înțelegem! De exemplu, tu primești înregistrările făcute de un serviciu de informații cu X, iar acolo sunt lucruri care nu au nicio legătură cu ancheta respectivă… Am văzut cu toții în presă dialogul dintre unul și altul care vorbeau despre nu știu ce, dar ăla era anchetat despre cu totul altceva. Băi, este cam ilegal să furnizezi aceste informații până ce nu există verdicte. Influențezi și justiția, tu, ca procuror. Eu cred că ăsta era sensul cu măsura respectivă. Dar, pe de altă parte, trebuie să fim foarte atenți unde anume e obstrucționată justiția prin interzicerea accesului presei la informații de interes public. Trebuie să avem un discernământ foarte exact despre ce e de interes public și ce nu. Pe de altă parte, am văzut că există mulți jurnaliști foarte buni care publică și din anchete și din surse, și ajută foarte mult la înfăptuirea justiției. Sunt anchete care nu există până nu sunt publicate în presă și atunci rolul presei, bineînțeles, este să caute în continuare aceste informații și să le difuzeze. Dar trebuie avut în vedere permanent interesul public de către cei care fac anchetele. Un procuror, de pildă, este obligat să nu încalce legea, să nu siluiască democrația de dragul democrației. Nu poți să încalci legea, ca să făptuiești legea. Este o porcărie care trebuie să înceteze odată pentru totdeauna, iar procurorii să-și vadă de anchete așa cum ar trebui și să ducă cât mai multe cazuri în justiție, pentru că vedem cu toții că această contraofensivă împotriva înfăptuirii justiției a reușit. Ați mai auzit de vreun caz? Eu am mai văzut un medic arestat pentru șpagă și pe la Ploiești i s-au pus cătușe uneia că vindea în piață zarzavat. Nu am mai văzut dosare mari. Această gâlceavă pe marginea legilor justiției a dus la încetinirea până spre oprire a celor mai multe anchete din România. Ceea ce este anormal, căci la cum arată țara și la câte ar fi de făcut, ar trebui să vedem niște rezultate cu anchete făcute ca lumea, nu cu niște înregistrări pe care mi le-a dat mie SRI-ul și l-au ascultat pe ăla și în baie. Îl condamnăm pe Dragnea pentru două angajări fictive la Direcția Copilului! Nu zic că nu or fi, or fi, dar hai să facem dosare serioase! Astea-s niște păcăleli tâmpite ca să zicem că ne-am făcut treaba. Astea nu-s dosare! Adică, într-o țară în care s-a furat atâta, când vii cu astfel de dosare, eu zic că-ți bați joc de mine! Cred că mă iei la mișto când îmi spui că băieții ăștia cu asta se ocupă. Să fim serioși, eu vă dau acum 200 de cazuri din România, fără niciun fel de discuție. Vă spun că în România partidele încă își angajează foarte mulți oameni la instituțiile publice și ăia lucrează pentru partid… Suntem tâmpiți la cap?! Toată lumea face asta și se trezește unul. E ca și cum toată lumea ar merge la un zid și ar urina pe zidul ăsta și Poliția l-ar aresta pe unul! Nu mi se pare că se numește justiție. Iar noi în continuare ne facem treaba la zid, mai vine și un polițist și se așează lângă noi și face și el… Și nu ni se pare în neregulă?! Băi, ăsta e un fenomen general! Nu zic că nu trebuie pedepsiți, dar haideți să-i pedepsim pe toți sau pe cât mai mulți dintre ei! Ce vreau să spun e că justiția trebuie făcută la modul serios, legal. Prefer să fie toți oamenii pe stradă, decât să fie unul închis ilegal. Asta înseamnă democrația, dacă vrem democrație, că dacă vrem altceva, putem să facem și altceva, căci mai există și opinia asta decerebrată „lasă, că merită, dă-i dracului, să intre la pușcărie!”. Bă, nu! Prefer să mă lupt cu niște oameni toată ziua, eu de pildă la emisiune, să zic de ei, de abuzurile lor, decât să-i văd că intră la pușcărie și să-mi frec palmele, știind că ăla nu a intrat ok acolo. Trebuie să demonstrezi, dincolo de orice dubiu, așa cum și reușesc în unele cazuri. Încrederea noastră în justiție trebuie să vină pe acest fond. Să-și facă treaba, să aibă dosare beton, documentate ca lumea, cu expertize, cu tot, iar cine a greșit, merge și plătește!

– Deci o notă de la 1 la 10 pentru justiția din România?

– Cred că avem un 5. Mai ales cu toate modificările astea pe legile justiției. Deci ăia încearcă să scape de pușcărie, ăștia încearcă cu tot ce au ei la dispoziție să-i bage în pușcărie și s-a ajuns ca ambele tabere să calce în picioare democrația. Asta se întâmplă! Noi, cetățenii acestei țări, stăm și asistăm cum niște băieți care se luptă, încalcă legea, și unii, și alții. Unii încearcă să facă legi abuzive ca să scape de pârnaie, ceilalți căutând ajutor la Servicii. E o luptă din asta unde terenul se înclină când într-o parte, când în alta și noi stăm și ne uităm ca proștii. Nu e normal să se întâmple așa ceva! Pe de altă parte, eu cred că asistăm la ultimele zbateri ale unei clase politice care trebuie să dispară. Nu fizic, Doamne ferește, ci din politică. Și asta se poate face doar la vot. Cred că ei sunt foarte speriați de tinerii care vin din urmă, cred că avem deja generații pregătite să schimbe lucrurile, inclusiv implicându-se. Apar noi mișcări, noi partide, noi oameni care intră în partide, care încep să participe la alegeri, care câștigă alegeri și oamenii ăștia vor schimba lucrurile. Din păcate pentru noi, nu se va întâmpla extraordinar de repede. Dar la timpul colectiv, în 30 de ani să ne facem bine după 50 de ani de comunism e o nimica toată, dacă ne raportăm la timpul istoric. Deci eu cred că peste 20 de ani vom avea o țară așezată și din punct e vedere al justiției și din punct de vedere al respectării drepturilor omului, doar că durează. Asta-i lupta! E o luptă. Societatea românească luptă acum cu unii care, necunoscând alt mod de a face lucrurile, trag de treaba asta: să existe corupție, să își pună ei oamenii pe funcții, să nu existe meritocrație, să câștige alegerile dând un pește și un mălai, să țină populația foarte prost pregătită și needucată, pentru că ei nu au știut să facă altfel lucrurile. Oamenii ăștia așa au crescut. Ei așa au învățat de la fosta Securitate, de la nomenclatură, de la comuniști… ei așa au învățat că se face treaba și vor să o facă așa. Nu o să mai meargă. Au venit suficiente generații din urmă care au dobândit drept de vot și care, încet, încet, vor ajunge să decidă lucrurile în această țară. Eu sunt ferm convins că generația tânără, care are acum 20 de ani, este mult mai inteligentă, implicată și informată decât eram eu la 20 de ani. În ciuda fake news-ului, în ciuda tuturor acestor fenomene, copiii din ziua de azi sunt mult mai buni decât eram noi. În aceste condiții eu, eu sunt extraordinar de optimist cu privire la viitor, cu acest amendament: Broasca țestoasă numită România se mișcă foarte, foarte încet, dar se mișcă într-o direcție bună.