Agresiunea în școli pare pentru unii un fenomen atât de des întâlnit, încât adesea trece în rândul banalităților. „Sunt copii”, „așa-s ei, răi”, „ce să faci cu ei?” – cam astea sunt reacțiile adulților când aud de diferite apucături pe care le au elevii în școli, însă, din păcate, fenomenul cunoscut  sub denumirea de „bullying” devine o problemă din ce în ce mai evidentă în școlile românești, iar așa cum vom descoperi în rândurile ce urmează, Aradul nu e nici el exclus din această „listă neagră”.

Reprezentanții Organizației Tinerilor cu Inițiativă Arad sunt conștienți de gravitatea situației și desfășoară în această perioadă, în școlile arădene, proiectul #allDifferent, prin finanțare Erasmus+, care este menit să deschidă ochii elevilor că acțiunile pe care ei le consideră simple „distracții”, pot lăsa sechele grave asupra vieții colegilor pe care îi consideră diferiți și automat nedoriți. Ne-am întâlnit cu Adrian Hristescu de la Organizația Tinerilor cu Inițiativă Arad pentru a înțelege cât de gravă este de fapt situația și pentru a afla cum poate fi redus fenomenul, dacă nu chiar oprit.

– Cum a luat „naștere” proiectul?

– Ideea de proiect a început demult, observând că fenomenul „bullying-ului” e foarte răspândit la noi. Avem cea mai mare rată din toată Europa…

– Hai să menționăm în primul rând și că nici măcar nu există un cuvânt echivalent în limba română pentru „bullying”. Cam ce ar trebui să înțeleagă cineva când aude prima dată de acest termen?

– Orice de la agresiuni până la umilință și până la excludere din grup îndreptate unei persoane, observăm noi, diferite. Asta poate să însemne diferență de ordin fizic, prin faptul că poartă ochelari, prin faptul că e supraponderal, sau subponderal, orice…

– Spui că suntem lideri la „bullying” în Europa?

– Da, în Europa, nu doar în Uniunea Europeană! Cel puțin asta era ultima statistică… Chestia asta continuă din 2009, cred că atunci a apărut primul studiu legat de așa ceva, cel puțin primul pe care îl știm noi.

– Cine a făcut aceste studii?

– UNICEF-ul, Salvați Copiii… fiecare au programul lor. În programul realizat de UNICEF, de exemplu, împotriva bullying-ului, și-au dat seama că undeva la 1 din 10 copii suferă agresiuni puternice și repetate de acest tip, în special în timpul recreațiilor școlare. Iar asta s-a confirmat și din cercetările noastre locale.

– La Arad, voi ați demarat proiectul…

– Da. În primul rând am vrut să vedem cum se manifestă la nivel local. Știam cum se manifestă la nivelul național, dar am vrut să vedem dacă situația e similară și la Arad. E același fenomen? Care sunt cauzele? Asta în primul rând. În al doilea rând, noi avem un program de educație nonformală, „educație pentru diversitate”, prin care îi învățăm pe tineri, în cazul acesta elevi, să accepte pe celălalt așa cum este el, să accepte diferențele dintre ei și ceilalți ca pe un lucru normal, nu ca pe un lucru care să cauzeze ulterior o excludere sau diferite tipuri de agresivitate. Astfel de programe sunt foarte utile pentru combaterea bullying-ului, pentru că – așa cum am văzut din studiul nostru – 75% din cazuri sunt cauzate din faptul că victima este diferită, dar nu în sensul că ar aparține de un grup vulnerabil, ci pur și simplu pentru că se îmbracă diferit, se implică în alte activități decât ceilalți…

– Cadrele didactice din școli ce părere au despre acest fenomen? Sunt conștiente de el, îl acceptă ca fiind ceva îngrijorător, sau zic doar „ah, sunt copii!”?

– Da, e un anumit grad de toleranță față de multe dintre agresiunile acestea. Din ce am observat eu, toleranța e generată și din cauză că elevii nu raportează în 80% din cazuri aceste probleme. Și nu le raportează – în mică măsură – pentru că nu le consideră importante sau grave, dar în mai mare măsură pentru că ei consideră că profesorii nu vor face nimic, fie pentru că au mai încercat lucrul acesta, dar fără rezultat, fie pentru că doresc să nu fie considerați pârâcioși de colegi. Peste jumătate din cazurile de neraportare sunt cauzate însă de faptul că elevii au încredere destul de mică în faptul că intervenția profesorului va schimba ceva.

– Aveți și o serie de voluntari, veniți din mai multe țări din Europa, care desfășoară activități în școlile arădene pentru combaterea bullying-ului. De unde au venit ei, mai exact?

– Sunt din mai multe țări. Programul s-a desfășurat în mai multe etape. Avem voluntari din Italia, Spania, Turcia, Macedonia, care au lucrat pe tipul ăsta de programe. Ei sunt și cei care au facilitat această cercetare.

– Cum se desfășoară o activitate de-a lor în școli? În primul rând, mă gândesc că în limba engleză…

– Da, în general. Ăsta e uneori și un impediment, pentru că suntem limitați la elevii care vorbesc limba engleză, sau câteodată apelăm la o parte din ei să fie translatori pentru ceilalți. Oricum, e mai puțin vorba de discuții, e mai degrabă o abordare experențială, în sensul că noi generăm anumite experiențe, situații cu elevii, primesc anumite instrucțiuni pe care trebuie să le facă, iar după ce ei îndeplinesc aceste instrucțiuni, are loc o discuție în care ei încep să conștientizeze care au fost reacțiile lor, cum s-au simțit și ce ar putea face ca să evite acele situații neplăcute.

– Cum evaluați reacțiile lor în general?

– Avem rezultate pozivite. În sensul că 60% până la 80% încep să-și regândească perspectiva asupra diferențelor față de colegi, asupra modului în care X sau Y e altfel decât colegii… La urma urmei, la asta se rezumă proiectul: elevii să-și dea seama că ai dreptul să fii diferit și e o chestie normală să fii. Oricine poate să fie, până la urmă, diferit față de colegii lui. Doar că anumite diferențe sunt, din punct de vedere social, mai greu de acceptat decât altele, cum ar fi cele de ordin fizic – că nu te încadrezi în tiparul care este mai nou promovat de aproape toată mass media, că nu ai 90 / 60 / 90, că porți ochelari, porți aparat dentar, ești prea scund, ești prea înalt, nu te implici în aceleași activități, asculți altă muzică… te miri ce mai poate să cauzeze o reacție de excludere din grup! Plus că mai sunt și categoriile vulnerabile, în special tinerii aparținând de LGBT, minoritățile religioase, în special cea musulmană, copilul cu handicap…

Refugiați, de exemplu, noi nu avem la nivelul municipiului și am înțeles că nici la nivel județean. Dar acestea sunt categoriile predispuse spre a fi excluse. Deci undeva la 50%, 1 din 2 elevi spune că nu și-ar dori un prieten din grupurile enumerate. Adică te naști cu o predispoziție să fii exclus. Avem 10% din totalul de elevi la nivelul județului – dacă ar fi să extrapolăm înseamnă undeva la 6000 de elevi arădeni – care spun că pentru ei școala e un mediu foarte nesigur. Dacă i-am pus să evalueze de la 1 la 5 cât se simt în siguranță în școală, au bifat 5, adică „deloc în siguranță”.

– Cu toate că școlile au în ziua de azi câte un agent de pază sau câte un jandarm…

– Au, doar că agresiunile astea nu sunt atât de violente încât ei să intervină. Dar dacă ar fi să primești în fiecare pauză o palmă, sau una după cap, sau ești împins, ți se distrug bunurile, ți se aruncă pe geam caietul… e o formă de agresiune, iar când treaba asta se întâmplă zilnic, căci avem o statistică ce ne spune că, la nivelul municipiului, din cele 30% de cazuri 17% se întâmplă zilnic, considerăm că e foarte mult. E un stres teribil ca în fiecare zi să te trezești și să știi că vii la școală unde ceva rău te așteaptă. Mai ales la vârstele fragede.

– Cam la ce vârstă intervine cel mai des?

– Observăm o scădere a fenomenului odată cu înaintarea în vârstă. Asta din două motive: primul, pentru că sunt mult mai ușor influențabili la o vârstă mai mică, așa că ești mult mai predispus la a exclude și la a acționa în baza unor stereotipuri pe care le ai. În al doilea rând, capacitatea victimelor de a răspunde crește o dată cu vârsta. Dar asta ne duce cu gândul și la o altă idee și anume influența părinților, a familiei, a societății în general asupra elevilor, asupra copiilor până la urmă și faptul că, în parte, și ei sunt o cauză a fenomenului. Pentru că la vârste mai mici, mai fragede, ești mai predispus să fii influențat de ideile părinților, nu neapărat de ceea ce înveți la școală. Apoi, când începi să dobândești un spirit critic, din clasa a IX-a, a X-a, deja se observă o scădere până la jumătate a bullying-ului.

– Până când durează proiectul?

– Până la sfârșitul anului școlar curent, până prin iunie 2019. Momentan au fost aplicate interviuri cu 1117 elevi. Nu e vorba de o eșantionare statistică, ci am luat școli întregi. Avem deja cinci școli implicate, care sunt parte din studiu și urmărim să mai implicăm încă cinci școli. Ideea e că una e statistica, dar în școală putem vedea fenomenul real, la toți elevii, prin chestionar. Iar asta indiferent că e o școală mai bună, de elită, sau o școală de periferie, ca să zic așa, rezultatele sunt aproximativ aceleași, iar aici nu e vorba de statistică, ci de observație directă. Poate că nu se consideră ca fiind o problemă când vorbim de 10% dintre elevi, dar 10% înseamnă în jur de 6000 de elevi care vin în fiecare zi la școală traumatizați de ceea ce urmează să li se întâmple.