„Livia Ciupav se prezintă” în seria de întâlniri autor-public din proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi”





Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la o întâlnire cu scriitoarea Livia Ciupav, al cărei ultim roman, intitulat „Mai mult ca perfectul”, a apărut în luna mai a acestui an la editura Paralela 45.
Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene, miercuri, 12 septembrie, de la ora 16.00. Va fi o discuţie liberă în care autoarea va vorbi despre propria operă și va răspunde la întrebările publicului.
Livia Ciupav s-a născut la Arad, în 9 septembrie 1976. A absolvit Facultatea de Fizică, respectiv Facultatea de Informatică la Universitatea de Vest Timişoara.
A avut apariţii în diverse reviste literare, antologii şi volume colective. A participat la prima expoziţie de foto-haiku de grup din România, Bucureşti, 2010. A obținut diverse premii la concursuri literare din ţară şi străinătate. A fost nominalizată cu volumul de proză scurtă „Teatru de marionete” la Concursul de Debut Literar UniCredit, ediţia a IV-a, iulie 2011.
Cărţi publicate:
• Volum de poezie: Obsesii, Ed. Lumen, Iaşi (2007), apărut în urma unui concurs de debut în poezie. A obţinut Premiul revistei Cafeneaua literară pentru cea mai bună carte de debut în poezie a anului 2007.
• Volum bilingv (român-englez) de haiku: Calendar de ceapă/ Onion calendar, Ed. Remus, Cluj-Napoca (2010), apărut în urma unui concurs de debut în haiku.
• Hainele de moarte, un scenariu publicat pe platforma de ebook-uri a Bibliotecii Județene Arad, https://ebook.bibliotecaarad.ro/ (2018)
• Mai mult ca perfectul, o carte pentru adolescenți apărută la Ed. Paralela 45, Pitești (2018)
Trăiește și scrie în Arad. Și fiindcă s-a distrat foarte tare în timp ce lucra la ultima carte, a decis să nu se oprească aici. Este membru al Ligii Scriitorilor.
Manifestarea de miercuri face parte din seria de întâlniri autor-public, organizate de Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad în cadrul proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi”. Menționăm că Livia Ciupav este prezentă pe aplicația web de ebook-uri realizată în cadrul proiectului cu trei volume care pot fi citite gratuit: https://ebook.bibliotecaarad.ro/author/3
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este