În Halta Lupilor de pe Drumul Vinului nu vei găsi lupi, ci gunoi pe care nu-l ia nimeni de 3 săptămâni
„Câinii latră, caravana trece”, sau în acest caz „gunoiul pute, mașina de gunoi trece fără să oprească”. Cam asta e situația în parcarea dintre Covăsânț și Șiria, de la fosta „Halta Lupilor”. Deși în podgoria Aradului lumea celebrează în perioada asta Festivalul Vinului, zona respectivă e ocolită complet de sărbătoare. Din contră, de trei săptămâni sacii de gunoi pe care îi vedeți în imagine au rămas neatinși, uitați complet.
Un cititor care trece des prin zonă ne-a trimis imaginile, informându-ne că sacii au ajuns acolo în urma unei acțiuni de ecologizare desfășurată între localitățile amintite mai sus, însă fapta oamenilor care s-au oferit voluntari a rămas doar pe jumătate împlinită, căci ultima etapă, cea de ridicare efectivă a sacilor de gunoi, nu s-a mai întâmplat. Mașina de gunoi se pare că a uitat complet că „Halta lupilor” e acum o parcare și nu o groapă de gunoi. Să sperăm că publicând aceste imagini, firma de salubrizare își va aminti de treaba pe care trebuia să o facă și va trimite oameni acolo să curețe mizeria.
Comentariile portalului
@jurjac te exprimi prin idei stereotipice și generalități lansate tocmai de extremiști deși e mult spus extremiști. Tratamentele aplicate în spitale au fost aceleași în (...)
noi votam Falca!!
@Vaccinatul Eu sunt de părere că Wiener a pus mâna la organizarea spitalului Covid și la impunerea unui tratament identic pentru toți pacienții, același tratament (...)