Asfaltule, asfaltuțule, care-i cea mai frumoasă gaură din carosabilul arădean?





Cititorii noștri poate ne vin în ajutor și vor clarifica de când există găurica de toată frumusețea din mijlocul drumului de pe bulevardul Decebal, la intersecția cu strada 1 Decembrie 1918 (între Hotelul Aradul și fostul birt de lux Bierhaus, mai exact). Recunoaștem, am observat-o mai demult, dar din cauza conjuncturilor care au existat (nu mai reținem cu exactitate ce), am trecut peste, am ocolit-o… cam ceea ce fac majoritatea arădenilor, în special șoferii.
Gaura e micuță, am putea spune chiar cochetă, aproape că am fi în stare să o nominalizăm la titulatura de „Miss Gaură de Asfalt Arad” (2018 și chiar – retroactiv – 2017, în cazul în care e mai veche de un an). Nu-i face cinste, desigur, faptul că se situează chiar deasupra unei guri de canal și în interior ascunde – pentru cine are ochi să vadă – gunoaie de tot felul (PET-uri în mod special), dar ce să-i faci? Orice gaură e plină de surprize, dar în gaura asta nu e ca și cum ai vrea neapărat să-i (mai) bagi ceva! Nu e genul ăla de „Miss” …
Își va pierde, desigur, titulatura, dacă va crește dezonorant în dimensiune și va deveni un pericol public pentru (sau din cauza) unei roți nefericite care va săvârși crima neintenționată de a dezvirgina gaura cea frumoasă a lu’ Decebal. Pardon, reformulăm: e a noastră, a tuturor arădenilor(!)… și, cu scuzele suplimentare de rigoare pentru autoritățile locale, adăugăm: „Nu! Să nu credeți că-i a voastră sau că – Doamne ferește! – ar fi treaba voastră să o eliminați!”. Vorba aia (neoficială) de la daci încoace: despre găuri numai de bine!
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)