Două case din Valea Mare au fost cuprinse de flăcări!





Pagube materiale însemnate pentru o familie din localitatea Valea Mare, comuna Săvârșin. Un incendiu le-a cuprins două clădiri, una arzând aproape complet. Din fericire pompierii au reușit să salveze o parte din a doua casă împreună cu două animale.
„În jurul orelor 18:00 a fost anunțat un incendiu la o casă particulară în localitatea Valea Mare din Comuna Săvârșin. La incendiu s-a deplasat din cadrul Secției de Pompieri Bârzava – Garda de intervenție nr.2 Birchiș. două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un autoturism de primă intervenție și comandă, un ofițer și doi subofițeri. Ajunși la fața locului incendiul se manifesta violent la două corpuri de clădire, 40 mp și 60 mp. Casa de 40 mp a ars în proporție de 80%, iar o parte din a doua casă a fost salvată. Au mai fost salvate 2 animale (vaci).
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)