Profesorii susţin proba scrisă a examenului naţional de definitivare
Aproape 9.000 de candidaţi vor susţine, miercuri, proba scrisă a examenului naţional de definitivare în învăţământ, la una din cele 98 de probe de examen. Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iulie, la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale, anunță Mediafax.ro.
Ministerul Educaţiei Naţionale anunţă că în acest an numărul candidaţilor înscrişi la examenul naţional de definitivare în învăţământ este cu peste 2.500 mai mare decât în 2017.
“Dintre cei 9.475 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă 8.920 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. Comparativ cu sesiunea de anul trecut, organizată în luna aprilie, se constată un plus de peste 2.500 de candidaţi înscrişi”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Ministerul Educaţiei Naţionale.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)