Feminină, dar și hardcore? Hai la parada „Flori, fete și motociclete”





Un eveniment inedit se va organiza în data de 23 iunie pentru prima dată în Arad. Dacă până acum iubitoarele de biciclete au avut parte de marșul special dedicat pentru ele, de acum, și iubitoarele de motociclete vor putea să își celebreze feminitatea, participând la „Flori, fete și motociclete”. Despre ce e vorba? O paradă a motocicletelor decorate cu flori care va avea punctul de plecare în fața Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad și punctul de oprire la plaja Ghioroc.
„Invităm toate fetele pasionate de moto, prietenii și susținătorii acestora, la o paradă a motociclistelor ce va avea loc sâmbată 23 iunie ora 13:00, în Centru la Teatru. Plecarea fetelor pe traseu se face la ora 14:00, însoțite de doi bikeri care vor ajuta cu circulația. După terminarea paradei îi invităm pe toți la o „poveste” pe plaja Ghioroc.
Fetelor, va așteptăm în număr cât mai mare, vrem ca participanții la trafic să conștientizeze prezența noastră, dorim să promovăm mersul preventiv, așa că sub fustițe luați echipamentul,dorim să încurajăm fetele care nu au înca permis, să ia taurul, alias motocicleta, de coarne.
Nu uitați sa vă „infloriți” motocicletele. Vă asteptăm cu drag”, anunță organizatorii.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)