Continuăm oarecum articolul din săptămâna trecută, acela în care, vă mai aduceți aminte, vorbeam despre ce model le oferă tinerilor elita de astăzi a României, înainte de toate politicienii.

Dar nu numai ei.

Uite, de exemplu, cum vorbește presupusul autor al Monumentului Marii Uniri, presupusul sculptor Florin Codre, atunci când este întrebat ce se mai aude cu opera sa: „Domnule, nu ştiu ce se va întâmpla şi nu ştie nimeni ce se va întâmpla. Nu ştiu dacă transport eu sau transportă ei sau transportă cine l-o transporta”.

Iar dacă viceprimarul Călin Bibarț, autorul celebrei sintagme care trimite problemele la instanța superioară a Bunului Dumnezeu, este pesimist cu privire la posibilitatea de a instala Colacul fără de sfârșit până la 1 Decembrie, îl înțelegem.

Codre, crescător de cai prin Franța, este din nou în proces cu Ministerul Culturii, argumentele sale fiind parcă scoase din gura unui șmecheraș de cartier prins la furat cabluri de înaltă tensiune: „Ministerul e dat în judecată de către mine pentru că acel contract pe care îl are cu mine s-a făcut acum două zeci de mii de ani, lucrurile s-au schimbat, locul s-a schimbat totul s-a schimbat şi aşa mai departe. Da? Nu se poate aplica un contract făcut acum zece ani pentru situaţia din România de astăzi”

Rețineți, vă rog, formula „douăzeci de mii de ani”, după care întrebați-vă oare de ce nu pomenește superbul autoproclamat artist și de banii pe care i-a încasat în acești ani pentru „opera” sa, niște bani care între timp puteau face pui – peste 10 milioane lei –  și din care o familie medie din Arad ar putea trăi regește până la sfârsitul vieții, chiar să meargă în vacanțe anuale pe Riviera.

Fără să mai intru în amănunte, mă întreb doar retoric de ce nu a apelat administrația arădeană, în cei douăzecidemiideani pomeniti de juristul Codre, cel care are despre contracte o viziune proprie, la artiști locali – sunt câțiva valoroși, oricum mult mai valoroși ca Florin Codre –, cu atât mai mult cu cât subsemnatul chiar știe de un proiect pe hârtie mult mai adecvat și mult mai ieftin decât cel al flamboiantului artist brașovean.

Și uite așa, tiptil-tiptil, să nu producem panică, ajungem și la administrația locală, cu vârf și îndesat, ca să ne exprimăm astfel.

La vârf avem un arhangel politic pe care presa nesubordonată îl alintă cu pseudonimul Faraonul.

Cam flatant, după părerea mea, faraonii erau ei intangibili, dar asta era acum mii de ani, nemaivorbind de faptul că au lăsat în urma lor Luxorul, piramidele și Sfinxul, nu doar supermarketuri, stabilimente polivalente de sport care pe secetă pot fi de fotbal, iar după ploaie de polo și ruine care s-au născut ruine.

Arhanghel politic îl numesc tocmai fiindcă prezența sa este întotdeauna îndoielnică, apare atunci când nu te aștepți și dispare tocmai când ai avea mai mare nevoie de el.

De obicei apare la evenimente unde se taie ceva, o „pamblică” acolo, la emisiunea subalternului său de la Apă-Canal, pe Facebook, în regie proprie sau la zile de naștere sărbătorite cum se cuvine cu invitați pe categorii.

Uite, la ședința AGA a vestitei firme ADI Deșeuri n-a mai apărut, degeaba l-a așteptat cu sufletul la gură directorul Adrian Țolea, să depună în fața-i ilustră mandatul.

Fiindcă, sper că ați realizat, ADI Deșeuri are și un Consiliu Director, format din trei, Doamne și toți trei, dintre care unul este chiar primarul, cel care în această postură, alături de Cionca și Antal, nu se simțea deloc responsabil pentru faptul că orașul său a fost inundat de gunoaie la sfârșitul lui Aprilie.

Această superioritate angelică a primarului se transferă, din câte se pare, și asupra celor care iau contactul direct cu el, Domnul Cionca, de exemplu, fiind gata să schimbe conducerea Retimului cât ai zice pește.

Faptul ca Retimul este o firmă particulară cu care el n-are treabă, cum ar zice ardeleanul, nu-l deranjează deloc, oare de ce să-l deranjeze având un exemplu atât de covârșitor în cel care l-a făcut și pe el om.

După aceste fapte și povești locale și nu numai puteți alege, stimați cititori, adjectivul din titlu pentru a caracteriza mai bine activitatea și performanța celor care formează administrația arădeană la vârf.

Cu Domnul Bîlcea și cu Adrian Țolea nu vă mai plictisim, de Călin Bibarț am vorbit la cele sfinte iar celălalt viceprimar n-are treabă cu dintr-astea, ca să revenim la formula ardeleană consacrată.

Nu mai pomenim nici de Prim-Ministrul care ne duce vestea în lume, întâlnirile sale de la Ierusalim și Vatican – două locații unde unde sălășluiește plenar cel pomenit de Domnul Bibarț – fiind arhiprezentate și comentate, oricum nu ea este problema, ci un alt arhangel profan, de data aceasta din Teleorman.

Cel care este la ora actuală cel mai puternic om din țară, cu o condamnare de șapte ani atârnându-i deasupra capului.

Toate acestea și multe altele explică locul nostru în Uniunea Europeană, acolo unde împărțim ultimele două locuri cu Bulgaria la majoritatea indicatorilor, dar îi batem și pe ei la cur atunci când vine vorba de cele care oglindesc corupția și lipsa de seriozitate: furăm mai mult ca ei, cam jumătate din valoarea achizițiilor publice (șase miliarde jumătate din 15 anul trecut), motiv pentru care UE a și blocat fondurile pentru infrastructură pentru România.

Stăm în schimb foarte bine la studenți, avem cele mai multe universități pe cap de locuitor din UE – nici una nefiind printre primele 500 din lume -, numai că asta e în totală contradicție cu numărul absolvenților de liceu analfabeți funcționali (30%), locul 1 în Europa.

Toată lumea știe că autostrăzile europene se opresc la granița noastră, nu și prostituatele care pleacă în Occident și care depășeșc mai nou ca proporție țări tradiționale precum Rusia și Ucraina, plasându-ne din acest punct de vedere pe primul loc în UE.

Bine că mai sunt și alți indicatori unde suntem cei mai buni din Europa!

Nu în ultimul rând, numărul bisericilor pe cap de locuitor!

Ah, da, era s-o uit pe Geanina, cea care caută un brand pentru Arad. Păi, e foarte simplu, având în vedere cele discutate: o gaură nevăzută în care suflă neauzit vântul! (Thanks, Tom Stoppard!)