Înainte de a vă oferi răspunsul la întrebarea din titlu, trebuie să vă ofer circumstanțele și motivația.

Adică, cum vin eu să pălăvrăgesc despre corupție, școală, vârf, elevi și alte dintr-astea, cu ce drept și de la cine învoire.

Am mai spus-o pe aici, mi-am petrecut toată viața prin școli, am început ca elev la nici șapte și am terminat ca profesor la nici șaizeci.

Ca elev n-aveam ce face, era obligatoriu, ca profesor am plecat în momentul în care mi-am spus că dacă voi asista în continuare la degradarea catastrofală a mediului școlar și educativ, voi putea fi arătat cu degetul odată: ai fost și tu printre cei care ai luat doar banii, dar n-ai făcut nimic ca lucrurile să nu se strice până la putrefacție.

Profesorul care nu mai este stăpân pe mijloacele sale, devenind doar o pârghie în mecanismul acela celebru din clipul cu Pink Floyd, devine de fapt complice la ceva foarte grav: la compromiterea viitorului societății.

Iar acum asta este situația: profesorii, din servitori umili ai unor ideologii aberante, au devenit pe nesimțite slujbași prost plătiți supuși hachițelor unei clase politice din ce în ce mai inculte, salariați ai unor inspectorate fără obiectul muncii, batjocorâți de directori care nu vor altceva decât să corespundă pretențiilor de sus, luați la rost de părinți cu bani care nu concep ca odrasla lor needucată acasă, dar plină de obrăznicia agresivă a celui care coboară în fața școlii dintr-un SUV condus de tăticul, să nu fie cel mai bun din școală.

Lucrurile se leagă, copiii nu sunt proști, imită și fac ceea ce aud de la cei maturi, părinți, rude si prieteni, dar și de la alții cu care nu s-au întâlnit niciodată pe viu, dar sunt prezențe cotidiene în viața lor virtuală prin telefonul lor deștept, tableta sau laptopul, obiecte fără de care un copil din zilele noastre s-ar simți ca Scufița Roșie fără lup.

De fapt, acești alții, aceste existențe virtuale sunt buba.

Că sunt vedete de doi lei de pe la televiziunile comerciale, sportivi sau chiar vedete internaționale care se remarcă doar prin scandaluri mondene, mai treacă-meargă.

Problema cea mare este că a apărut și pe la noi o nouă vedetă, o struțo-cămilă postmodernă care reunește cele două valori sacrosante ale societății zilelor noastre: averea si puterea.

Este vorba desigur de omul influent, așa cum apare el în România zilelor noastre: politicianul. De preferință national, dar nici cel local nu este de lepădat.

Copiii aud și observă că cele două valori, nu neapărat creștine, dar cu atât mai apetisante merg mână în mână pe la noi. N-au auzit până acum de nici unul de pe aici, un fel de Zuckenberg neaoș, care să-și fi făcut averea și celebritatea prin forțe proprii, inteligență, muncă și alte asemenea, au auzit și aud însă pe toate canalele de politicenii care se îmbogățesc peste noapte, devin dintr-o dată de neatins, în fond despre asta este vorba și cu lupta aceasta fără sfârșit dintre justiție și mai marii zilei.

Uite, îi spune tăticul, după ce se dă jos din SUV, dacă ajungi la un anumit nivel, nu te mai atinge nimeni, se iau ei de Dragnea, dar fără șanse, nici măcar pe Falcă nu reușesc să-l dovedească, deși e clar ca lumina zilei că e în incompatibilitate cu Pro Arhitectura, firma de proiectări a familiei care face toate proiectele în județ, asta ca să nu mai vorbim de Tehnodomus, firma de construcții care construiește tot pe aici, de la stadion până la Palatul Cultural.

Asta-i șmecheria, conchide tăticul închizând ipodul de pe care curgeau manelele, nu școala, lasă, aia se face de la sine, diplomele se obțin cumva, nu-ți bate tu capul cu asta, important este să te descurci.

Și uite așa, îmi spun colegii din învățamânt, este aproape imposibil să mai limitezi copiatul, furtul, ca să fie clar, fițuica este ceva antic, elevii sunt dotați cu cele mai sofisticate aparate, degeaba strângi telefoanele înainte de teză, că au tot felul de scule cu care înregistrează și reproduc, temele se vând și sunt trimise prin mail, sunt șăruite și copiate, copy-pastul a devenit metoda regală a obținerii diplomelor la toate nivelele, efectiv nu prea mai ai ce face.

Incultura se reproduce la infinit și devine modă, ajunge prim-ministru și se îmbracă de la Paris, obtuzitatea și grobianismul devin regula de comportament peste tot, vulgaritatea este cool iar dacă nu-ți place înseamnă că ești depășit, un limitat care nu mai are ce căuta pe lumea aceasta.

Păi dacă Ponta face copy-paste, de ce nu ar face și băiatul tăticului cu SUV-ul, ce ei au voie, noi nu?

Dacă Tăriceanu este de părere că lupta împotriva corupției este la fel cu procesele politice comuniste din anii cincizeci și nu există nici o diferență intre lupta de clasă și încercarea de a mai diminua corupția și decăderea morală, ce să mai zici și speri?

Cu alte cuvinte, profesorașii care mai țin la prestigiul și autoritatea educatorului sunt jalnici, niște rămășițe ale unei lumi vetuste, niște comuniști limitați, demni de milă, dar nu și de compasiune.

Nu e mare lucru, veți spune, știm și noi, asta este, cu asta defilăm.

Cu alte cuvinte, s-a întors lumea cu curul în sus la propriu, înjurătura și vorba jegoasă au devenit trendy, agresivitatea este cool, furtul este șmecherie iar să devii mafiot este culmea la care poți aspira atunci când te faci mare.

Și acum răspunsul elevului prins la copiat.

Nimic mai simplu: profu a strâns telefoanele înainte de teză, a făcut în prealabil și pregătire cu ei pentru temele cele mai importante, veghiind cât s-a priceput ca nimeni să nu fure calificativul performanței intelectuale.

Cu toate acestea a prins doi care lucrau la negru, le-a tras câte un doi, să nu iasă vorbe, însă la sfârșitul orei, când fiecare venea după telefoane, a observat că unul dintre elevi s-a făcut doar, dar nu a depus telefonul la început.

M-ai mințit, i-a reproșat pe loc, gândindu-se cum să rezolve situația.

Elevul însă nu s-a intimidat, a zâmbit chiar oarecum înțelegător pentru dilema profului: Da, dar nu mai mult ca un politician…